marți, 30 iunie 2009

buy me with a coffee

Publicat de la 7 comentarii:

joi, 25 iunie 2009

profilul nefericitului perfect

nu mai stiu pe unde citeam un studiu care plasa natia noastra romaneasca printre cele mai nefericite din Europa. "mai sa fie", gandeam eu pe atunci, "romanasul nostru, amator de palinca, muieri si voie buna, sa fie el chiar asa amarat de sa il intreaca in fericire pana si neamtul cel scrobit?" ulterior am aruncat o privire in proxima vecinatate - pe strada, pe la serviciu (lucrez intr-o companie de 1500 de oameni, asadar am material de analiza garla...), am mai citit un ziar, am mai aflat o parere. mda, s-ar parea ca romanasului nostru chiar i s-a dus flota la fund si perspectivele se lafaie in gaura de ac.

cum in studiul cu pricina nu m-au inclus in esantionul reprezentativ, si cum ma incapatanez sa ma opun trendului majoritar printr-o stare de bucurie micuta, cotidiana, care o duce intr-un dulce concubinaj cu un optimism miop, m-am intrebat care o fi cauza pentru care ne-am procopsit cu calificativul de "deprimati ai Europei".
"ei care?" or sa-mi raspunda prompt si obidit cativa treziti din gandurile negre. "pai nu vezi ce zile traim? criza, coruptie, stres, credite, scade natalitatea, emigreaza cei buni, raman cei slabi, iese Gigi europarlamentar, se duce tara de rapa. unde mai pui ca suferim taica, cu sufletul nostru sensibil de latino-balcanici, si ne strigam suferinta in gura mare, sa stie lumea: despartiri, scandaluri, tradari, soacre dezamagite, mirese cu burta la gura parasite, nu ne mai ajung doinele si jalea. mai vii si tu cu intrebari stupide despre fericire, de parca nu ne-ar fi de ajuns."
hmmm.. ridic eu sceptic dintr-o spranceana... da, vad cateva cazuri intr-adevar napastuite (curios, nu din partea lor am auzit cele mai vehemente plangeri), insa ceilalti de ce persista in nefericire?
vad oameni impliniti profesional vesnic nemultumiti, pentru care zambetul de mult s-a transformat in rictus, care, prinsi intr-o ierarhie perpetua intre subalternul dispretuit si seful pizmuit, suspecteaza orice vorba buna de interese ascunse si descalifica orice pornire generoasa drept slabiciune;
vad oameni care irosesc zile si nopti de iubire in zbuciumari stupide de gelozie, neincredere, posesivitate si pretentii absurde. care, uitand cat de libera este iubirea, se agata cu disperare de o iluzie, sufoca si in final urasc;
vad oameni cu familii inchegate, care nici macar nu isi observa copiii crescand, prea preocupati cu proiectia unor destine remarcabile care sa implineasca niste ambitii pierdute din propria tinerete;
ii vad pe cei consumati de propriile averi, pe femeile vesnic nefericite pentru o urma de celulita de pe coapsa, pe pseudo-rationalii care dispretuiesc orice pornire entuziasta, pe ambitiosii incrancenati intr-o lupta continua, pe defavorizatii coplesiti de propria conditie de tigan/provincial/femeie/roman in UE/chel/etc., pe vesnicii revoltati impotriva regimurilor politice, pe resemnatii fatalisti, care isi accepta crucea in pur spirit mioritic.

si intrezaresc raspunsul la intrebarea mea: semenii mei se iau prea in serios. prea concentrati asupra propriilor individualitati, prea patrunsi de importanta simtamintelor si ideilor incercate, prea incrancenati, transforma viata intr-o lupta sau intr-o goana, pierd privirea de ansamblu si absolutizeaza pana la ridicol.
majoritatea au uitat sa se bucure de lucrurile marunte, sa faca gesturi simple, sa relativizeze si sa puna sub semnul intrebarii, sa lase liber copilul din fiecare, bezmetic si cu capul in nori, sa se exprime liber, deschis si fara pretiozitati, sa iubeasca cu toata inima chiar daca doar pentru o noapte, sa isi deschisa larg ochii, mintea si sufletul.
da, traim vremuri grele (desi probabil nu mai grele decat ale generatiilor anterioare sau ale celor viitoare). insa esential e ca traim si dispunem de o singura viata, ca suntem cu desavarsire liberi si numai de noi depinde sa scoatem maximul posibil din fiecare zi.
in aceleasi conditii date, pot decide sa fiu fericit sau nefericit (aici iar ii dau dreptate lui Kirilov).
iar eu, desi experimentez unele caderi si melancolii inevitabile, revin cu obstinatie la optimismul meu caracteristic (unii ar spune natang si nefondat, dar refuz sa-i ascult). si in continuare cred ca majoritatea oamenilor sunt fundamental buni, ca in cea mai mare parte a timpului sunt binevoitori, ca de cele mai multe ori nu exista rautate, cat lipsa de comunicare, si ca studiile astea sociale sunt cam vagi si irelevante.
Publicat de la 5 comentarii:

miercuri, 17 iunie 2009

in cautarea diversitatii

Intr-unul din comentariile la un post anterior a aparut ideea diversitatii de opinii si gusturi si, pornind de aici am ajuns sa ma intreb asupra oportunitatii exprimarii acestora si clasarii pe o scara de valori a persoanelor functie de opiniile asumate.

Oportunitatea exprimarii deriva din interesul pe care aceste opinii il suscita, precum si dintr-o tendinta de impartasire a unor cunostinte de interes vadit. Cu alte cuvinte, este oportun sa imi expun parerea atunci cand imi este solicitata sau atunci cand eu, cunoscandu-mi auditoriul, o consider necesara. Un blog personal este o solutie la indemana in acest sens - imi permite exprimarea celor mai diverse opinii personale, si lasa celor care il viziteaza puterea de a determina gradul de interes si de a le confirma/respinge valoric.

Clasificarile se fac permanent, mai mult sau mai putin constient, dincolo de delimitarile naturale care tin de sex, rasa, clasa sau nationalitate (exclud aici convingerile religioase, pentru ca acestea tin in fnd de alegerea constienta). Ele tin de nevoia individului de apartenenta la un grup social, iar pentru asta folosesc criterii subiective de determinare a grupurilor. Termenul de raportare la ceilalti tine exclusiv de individual. In paralel cu tendinta de afiliere la o categorie specifica se manifesta tendinta antagonica, de afirmare a individualitatii si sfidare a spiritului gregar.

Drept consecinta, diversitatea de idei si gusturi se concretizeaza in curente artistice originale si teorii de gandire inovatoare (dialectica ramane una metodele importante de cautare a adevarului). Asadar, nu doar tolerez diversitatea, ci o si caut, recunoscandu-i necesitatea. Daca nu aprob ideologia marxista nu inseamna sa nu recunosc meritele de ganditor ale lui Marx, iar daca Fragonard sau impresionistii nu ma ating nu le reneg locul in istoria artei.

Intr-o discutie apreciez mai degraba o parere contrara, bine argumentata sau sustinuta cu pasiune, decat conformismul docil sau lipsa unei pareri. Diferentele de pareri sporesc farmecul conversatiei, si, implicit, aprecierea pentru interlocutor (bineinteles, in masura in care ii recunosc fundamentul opiniilor). In urma discutiei nu urmaresc cu obstinatie convingerea interlocutorului cat imbogatirea propriilor impresii si largirea orizonturilor (a nu se presupune ca sunt pregatita sa renunt cu usurinta la propriile convingeri).

Poate unul din motivele pentru care figurile feminine au o prezenta mai putin marcanta in istoria artei si a gandirii (dincolo de limitarile sociale invocate de feministe, care in societatea occidentala actuala sunt din ce in ce mai putin semnificative) tine de dorinta specific feminina de a placea (de aici ne provin toate obsesiile legate de silueta, vestimentatie, machiaj, operatii estetice, etc). Aceasta dorinta inhiba exprimarea unor opinii originale care ar risca sa para improprii sau scandaloase. Femeile au fost intotdeauna mai sensibile la ideea de moralitate. La polul opus se afla tendintele orgolioase, predominant masculine, de afirmare rapida si vizibila, care duc la proclamarea unor idei lipsite de substanta, de dragul contrarierii.

Asadar, gasesc diferentele atragatoare si incitante, exprimarea lor oportuna, iar uniformitatea mi se pare calea sigura spre coma spirituala.

Publicat de la 7 comentarii:

marți, 16 iunie 2009

ziua mea galateana

cum am o buna perioada de cand, vorba bunicii Lucretia, sunt ulita calda, n-am reusit sa mai dau cu tastele pe blog. prin urmare, vin abia acum, la distanta de o saptamana, cu impresii despre vizita mea la Galati.

motivul pentru care am ajuns (intr-un tarziu) sa vad Galati-ul se numeste Sorin Purcaru, sculptor galatean prin obarsie, iesean prin stramutare si prieten prin calitatea umana. Sorin a avut o expozitie la Muzeul de Arta Vizuala din Galati, si, cum nu reusisem niciodata sa vad mai multe lucrari de-ale sale adunate intr-un spatiu prielnic, nu vizitasem vreodata MAV din Galati iar ziua era una excelenta, am profitat de invitatia lui Sorin din plin.

iar drumul a meritat fiecare kilometru parcurs. expozitia, cuprinzand cea mai mare parte a lucrarilor importante ale lui Sorin, m-a impresionat. metalul se transforma sub mainile lui Sorin in personaje care trec cu usurinta de la maiestuos la ludic. esti pe rand coplesit de linistea rece si scrutatoare a oamenilor-pasari si atras de erotismul cald al clopotareselor, care vin sa aduca vesti din lumi pierdute.

pastrand o aparenta de joaca ingenioasa, desi fiecare lucrare este laborioasa si atent studiata, el imbina sculptura in metal cu ready made - gasesti obiecte familiare oferind cele mai suprinzatoare efecte plastice: clopote, robineti, tevi, elice de motor, sonerie de telefon - intr-un maxim de expresivitate.
cateva lucrari de-ale lui Sorin pot fi vazute aici:

dupa expozitie am vazut si restul Muzeului, care gazduieste o expozitie permanenta impresionanta cu lucrari ale celor mai semnificativi artisti romani contemporani (mi-au ramas in suflet Bernea, Gherasim, Grigore, Caltia, Nicodim) si faleza Dunarii care este o adevarata expozitie de sculptura in aer liber intinsa pe cateva sute de metri.

ca urmare, am plecat din Galati cu o imagine noua despre orasul pe care il gaseam cam sec si excesiv industrializat, iar drumurile mele spre mare n-or sa mai fie atat de grabite.
Publicat de la Niciun comentariu:

duminică, 7 iunie 2009

incomensurabila complexitate a naturii feminine

Ca orice omulet din era noastra interneto-dependenta, nu pot sa las ziua sa treaca fara sa-mi verific casuta de e-mail. Nu ca as astepta cine stie ce vesti nemaipomenite, dar nu mi se linisteste piticul pana nu verific mail-urile de pe 3 adrese plus spam-urile de pe tot atatea.  

Azi, in spamul de pe yahoo, gasesc un newsletter de la kudika.ro cu titlul impresionant "Cura cu supa si compot de mere". Intr-o pornire de curiozitate specific feminina, dau click pe titlu si descopar lista de discutii a forumului site-ului de mai sus, care suna in felul urmator:


Trebuie sa recunoasteti ca o atare complexitate ideologica si diversitate de interese merita o analiza mai amanuntita (si nu inumanul delete pe care ma pregateam sa il aplic fara sa aprofundez continutul e-mailului, asa cum, in ignoranta-mi de neiertat, fac de obicei ).


Care va sa zica, in tot acest timp am subestimat doamnele gospodine, care se plictisesc pana fierbe ciorba, precum si domnisoarele pitipoance, care se plictisesc pana se usuca oja. Ei bine, sa-mi fie cu iertare stimate doamne si domnisoare (daca n-am trai in secolul tehnologiei, as gasi un pumn de cenusa pe care sa mi-l torn spasita in crestet). S-ar parea ca pana azi nu  mi-a fost cunoscuta vastitatea preocuparilor care va umplu existenta.


La o scurta trecere in revista a subiectelor de discutie, se observa ca titlul e-mailului este cat se poate de reprezentativ. Din tematica eclectica a discutiilor a fost aleasa, desigur, ideea a carei importanta nu poate fi trecuta cu vederea (poftim, Petra, lectie de alegere a titlurilor, ca te stiu deficitara la capitolul asta).  


In al doilea rand, trebuie remarcata profunzimea de care dau dovada internautele noastre: pe langa intrebari ontologice de importanta secundara (de vreme ce au fost intr-atat dezbatute fara un raspuns universal acceptabil), precum cea privind existenta divina, forumul dezbate subiectul diferentelor culturale dintre lumea musulmana si cea crestina, la un loc cu problema stringenta a starii geamurilor de la cabina de dus (???), relatiile dintre zodii, celulita sau ejacularea rapida.  


Tema inepuizabila iubirii ocupa, ca de obicei, un loc important pe site-ul nostru: in timp ce o domnisoara se intreaba in mod legitim si oarecum perplex "Femeile care isi inseala barbatul de ce o fac?" (a se trece cu vederea topica, care, avand in vedere magnitudinea subiectului, devine irelevanta), o alta, posesoare a statutului ingrat de amanta, arunca un strigat disperat de ajutor catre semenele virtuale. (probabil o discutie directa intre cele doua ar rezolva multe neclaritati). Remarcabila este totusi a treia care, intr-o lupta launtrica pe care Mrs. Austen insasi ar admira-o, este convinsa ca poate afla de pe forum daca isi poate lasa iubirea in urma in favoarea ratiunii. 


Si nu in ultimul rand, data fiind univesalitatea problematicii abordate, granita lingvistica este depasita cu usurinta astfel incat unul din subiecte propune "un regalo ai miei amici". ehhh, aici ar fi cazul sa ma recunosc invinsa...


Asadar, ma consider un om implinit pe ziua de azi. Am avut privilegiul, cu un simplu click, sa intru in dialectica discutiilor forumistice ale "kudicelor" si am gustat din plin din fantana virtuala a intelepciunii. Merita sa am trei adrese de e-mail pe care sa le verific obsesiv.

Publicat de la 10 comentarii:
Abonați-vă la: Postări (Atom)

contoare