Te-am alungat din inima mea, te-am batut cu pietre, am avut cruzimea de a privi in fata toata natura ta umana si de a accentua o realitate in discordanta cu sentimentele mele (sentimentele nu au niciodata legatura cu realitate, nu iubim pe cei merituosi). Reusisem... a fost greu, terifiant, fiecare piatra aruncata lasa urme adanci in vintre, dar eram convinsa ca am reusit.
eram mandra de fiinta mea rationala triumfanta, care privea de sus, cu o rece superioritate, fiinta sentimentala incompleta si invinsa. zilnic imi repetam toate motivele pentru care trebuia sa ma bucur de viata mea banala, de fericirea mea banala, din care nu lipseau nici unul din elementele necesare dar nu obligatorii pentru un trai linistit pana la adanci batraneti.
asta pana ieri...... ieri.......te-am auzit.
