miercuri, 3 septembrie 2008

love actually

azi vreau sa vorbesc despre iubire. vesnicul subiect, sursa tuturor placerilor si a tuturor chinurilor. ce se mai poate spune despre iubire ce nu s-a spus si rastalmacit deja de mii de ori. de ce ni se pare ca totusi, in cazul nostru, trebuie sa fie ceva aparte, ceva ce nimeni n-a simtit niciodata, desi stim ca e vechi de cand veacul si omenirea de cand e ea a tot incercat sa-i prinda sensul? poetii au cantat-o, pustnicii au renegat-o, amantii au ascuns-o, nebunii au strigat-o, si pentru toti a ramas de neinteles.

eu, precum cei din urma, cand iubesc vreau sa ies sa-mi strig iubirea pe strazi. sa uit de tot si de toate, sa impartasesc la toti cei din jurul meu din preaplinul inimii. dar ma uit in jur... lumea nu vrea sa auda de dragostea mea... mai rau, lumea o condamna....

de ce trebuie sa se supuna dragostea unor constrangeri sociale? cum poate cineva sa considere iubirea ceva nepotrivit, reprobabil? numai cine n-a iubit niciodata ar putea sa spuna ca dragostea este un lucru negativ, si atunci nu din convingere cat din frustrare.... cu toate acestea majoritatea oamenilor au simtit macar o data fiorii dragostei, si aceasta majoritate are ipocrizia sa judece sentimentele pe criterii sociale, religioase sau pretins morale.

de fapt oamenii judeca pe ceilalti ca sa-si distraga atentia de la ei insisi. putina lume are taria si sinceritatea de a privi adanc in sine insusi, pentru a-si infrunta demonii. e mai usor sa tragi oblonul peste obscuritatile proprii si sa arunci cu piatra in cel de langa... pe moment se simt bine, superiori, in special daca piatra lasa urme..

eu refuz cu incapatanare sa intru in marea majoritate principiala si riguroasa si incapabila de orice traire pasionala. eu imi privesc demonii in fata, ii iubesc in masura in care ma definesc si nu as putea trai fara ei. iubesc senzatia de cautare continua, ma arunc cu toata puterea intr-o pasiune noua, care imi prinde trupul si sufletul si ma poarta in vartejuri necontrolate. il iubesc cu frenezie pe barbatul care imi provoaca aceste trairi si care astfel ma ajuta sa ajung la mine.

si nu ma intreb ce o sa aduca ziua de maine. si nici ce cred cei din jur despre asta. si nu imi e frica de suferinta pe care as simti-o maine daca subiectul marii mele pasiuni s-ar dovedi o crunta dezamagire. atat timp cat pentru o scurta perioada din viata mea am ajuns sa simt viata la intensitate maxima, sunt recunoscatoare si savurez fiecare clipa.

contoare