sâmbătă, 21 aprilie 2012

nopti celaniene

"Erau nopţi când mi se părea că ochii tăi, cărora le desenasem mari cearcăne portocalii, îşi aprind din nou cenuşa. In acele nopţi ploaia cădea mai rar. Deschideam geamurile şi mă urcam, gol, pe pervazul ferestrei ca să privesc lumea. Copacii pădurii veneau înspre mine, câte unul, supuşi, o armată învinsă venea să-şi depună armele. Rămâneam nemiscat şi cerul îşi cobora steagul sub care îşi trimisese oştile in luptă. Dintr-un ungher mă priveai şi tu cum stăteam acolo, nespus de frumos în nuditatea mea însângerată : eram singura constelaţie pe care nu o stinsese ploaia, eram Marea Cruce a Sudului. Da, în acele nopţi era greu să-ţi deschizi vinele, când flăcările mă cuprindeau, cetatea urnelor era a mea, o umpleam cu sângele meu, după ce concediam oştirea duşmană, răsplătind-o cu oraşe şi porturi, iar pantera de argint sfâşia zorile care mă pandeau. Eram Petronius şi din nou îmi vărsam sângele între trandafiri. Pentru fiecare petală pătată stingeai câte o torţă.


Tii minte? Eram Petronius şi nu te iubeam."
Paul Celan
Petru Solomon, "Paul Celan. Dimensiunea romaneasca", Ed. Kriterion, Bucureşti, 1987, pag. 201

marți, 10 aprilie 2012

blogolamurire

ieri, pe cand inca eram cu gandul la Cortazar dar ma indreptam, infidela si nerabdatoare, catre Vian (care ma astepta de vreo saptamana, picior peste picior in biblioteca, in frac de catifea neagra si cu un zambet de dandy) mi-am dat seama, cu o bruma de vinovatie, ca a trecut ceva timp de cand n-am mai citit ceva serios (a se citi anost si cvasi-stiintific) si practic (a se citi de hasna). in ultima vreme nu mai am nici macar rabdare sa citesc presa on-line, ma multumesc sa trec in diagonala peste titlurile de pe hotnews, mai citesc cate un studiu, iar seara ma lafai intr-o ignoranta si ruptura de sociorealitate delicioase.

si de ce as cauta utilul, mi-am spus. (nota explicativa: posed o abilitate aproape admirabila - daca n-ar fi detestabila - de a-mi acoperi lenea sub masca epicurismului si de a contracara impulsurile de vinovatie cu dovezi de sensibilitate).  literatura, ca si dragostea sunt iluzii, si, prin asta, cu atat mai reale. cu siguranta, pe scara gradelor de realitate, se gasesc deasupra adevarului stiintific si cu mult peste cel al filosofilor.

cautam frumosul, pentru ca adevarul fie ne scapa, fie ne nemultumeste (functie de cat de orbi sau cat de nedrepti ne dovedim). plecam la drum cu asteptari fantasmagorice, ne planuim sa dam peste marele adevar sau macar peste mari descoperiri, uitand ca adevarul e frust, lipsit de spectaculozitate. si refuzam adevarurile marunte, pe cele elementare, ne incapatanam sa ne credem inovatori, cand de fapt nu spunem nimic din ce n-a fost spus deja, si poate nici macar cu aceeasi pricepere.

frumosul insa, este inepuizabil si mereu surprinzator, de fiecare data ne oferta satisfactii noi, nebanuite. literatura, din toate formele frumosului, este arta schizoida capabila sa ne ofere o realitate temporara care sa o inlocuiasca pe cea de aici, imperfecta. ba mai mult, ne da posibilitatea de a ne alege lumea in care vrem sa ne transpunem pentru cateva ore, ne lasa sa ne construim oricate lumi ne incape mintea si sa traim, sa respiram, sa suferim si sa radem, autentic si intens, in tot atatea lumi. literatura este singurul leac pentru akedia agnosticilor.

mi-a ramas in minte o marturisire din jurnalul Virginiei Woolf. povestea despre o intalnire cu un prieten (i-am uitat numele), un excelent erudit care lucra la un complex tratat de ortografie. Virginia ii admira talentul si stiinta dar se intreba, cu sincera mirare, cum poate un om cu priceperea lui sa se ocupe cu ortografia cand ar putea sa isi foloseasca timpul facand ceva frumos.

o sa ma intelegeti, asadar, daca il prefer pe Vian lui Porter si cred ca n-o sa pretindeti de la mine niscai idei serioase.

contoare