am sa trec rapid peste impresiile legate de atmosfera pariziana, dar e musai mentionez cate ceva numai pentru a-i contrazice pe paris-scepticii care nu vad decat mizeria din periferii, populatia colorata si stramba dezgustati din nas la mirosurile suspecte de prin metrouri.
e adevarat, Parisul detine toate cele de mai sus, dar astea sunt doar cateva dezavantaje minore specifice oricarei metropole europene de atari dimensiuni.
in schimb, arhitectura este una din cele mai spectaculoase din Europa, braseriile si terasele desfasurate pe trotuare au un aer cochet si intim, in ciuda amplasarii deschise, in contact direct cu trecatorii, stradutele din Montmartre sunt impanzite de turisti care cerceteaza buticurile de antichitati si suverniruri, cheiurile Senei gazduiesc atemporalii bouquinists , fiecare din podurile de pe Sena este o opera de arta iar zona Pigale - Clichy are un aer boem si decadent irezistibil. nu mai pomenesc nimic de muzee si de deschiderea culturala, pentru ca m-as intinde prea mult iar eu pornisem cu povestitul despre chestiuni dionisiace.
daca e vorba de mancare, nimeni nu-i concureaza pe francezi: foie gras, fructe de mare, croissants si pain au chocolat, crepes si galletes, tarte cu mere si mousse de chocolat, vin rosu sau bere alba. trebuie sa recunosc, vorba lui Wilde, ca pot rezista la orice, numai la tentatii nu. prin urmare, m-am bucurat din plin de oferta locala si am decretat cantarul drept inamic no. 1 pentru urmatoarea perioada de timp.
cand m-am intors, Dani isi descoperise veleitatile stiintifice si gastronomice combinate intr-o singura actiune de proportii: experimentul 001, a carui fisa descriptiva poate fi consultata mai jos (treceti rogu-va cu vederea aspectul ponosit, datorat conditiilor de lucru vitrege din laboratorul - bucatarie personala). produsul final al sus-numitului experiment s-a concretizat in vreo trei feluri de mancare + sosul aditional, care, desi nu excelau ca forma de prezentare, s-au dovedit extrem de gustoase. am adaugat desertul frantuzit cu care venisem in bagaje si o sticla de Ouzo primita cadou de la Nico (vestigiu grecesc) si am incheiat glorios saptamana, preocupate numai de cele lumesti.
dupa toate astea, a trebuit sa ii recunosc lui Dani niste talente nebanuite pana ieri seara, iar mie mi s-au spulberat ultimele iluzii legate de capacitatile volitive.
