"Alegerea vietii noastre presupune o stiinta, dar aceasta stiinta noi nu o avem si, socratic vorbind, nici n-o putem avea. Noi nazuim sa ne alegem cea mai buna viata, pentru ca altminteri ne irosim viata si traim la intamplare, zvarliti de colo-colo; dar, pe de alta parte, cand sunt intrebat in privinta reperelor fundamentale ale vietii mele - curajul, iubirea, prietenia, frumusetea, pietatea, etc. -, cand trebuie sa pobez o stiinta a vietii, nu pot sa dau decat raspunsuri evazive si insuficiente. in toate situatiile si cunostintele acestea suntem repetenti. Situatia umana are aceasta natura dramatica: nu stiu nimic, cand de fapt trebuie sa stiu, fiinda trebuie sa imi aleg existenta, fiindca insasi existenta mea e alegere."
AD, "Crase banalitati metafizice"
sâmbătă, 30 iulie 2011
miercuri, 20 iulie 2011
un om greu de multumit
zilele astea am inceput sa citesc banalitatile metafizice ale lui Alexandru Dragomir, asa cum au fost ele adunate si daruite publicului de Gabriel Liiceanu si Catalin Partenie. Pana sa ajung in posesia cartii, aveam despre Dragomir o imagine vaga si oarecum fabuloasa, ca despre un mare ganditor, discipol al lui Heidegger, caruia circumstantele nu i-au permis sa se bucure de popularitate si recunoastere sociala.
dupa ce am citit prefata lui Liiceanu am devenit curioasa si am inceput sa caut mai multe informatii despre Dragomir - omul. mi-am dat seama ca lipsa popularitatii nu a fost datorata neaparat circumstantelor ci mai ales alegerii, motivate de un amestec intrigant de orgoliu si modestie. din putinele informatii pe care le-am adunat am putut sa ghicesc, si nu cred ca ma insel prea mult, un adevarat filosof, pasionat de intelegere, cunoastere si gandire, care stia sa evalueze si sa se autoevalueze cu exigenta si care dovedea un dezinteres complet fata de o imprejurari.
interviul de mai jos (unul din putinele care s-au pastrat, cred) este savuros, onest si denota un simt al umorului specific marilor spirite:
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7885
spicuiesc:
"Iubiti viata…
dupa ce am citit prefata lui Liiceanu am devenit curioasa si am inceput sa caut mai multe informatii despre Dragomir - omul. mi-am dat seama ca lipsa popularitatii nu a fost datorata neaparat circumstantelor ci mai ales alegerii, motivate de un amestec intrigant de orgoliu si modestie. din putinele informatii pe care le-am adunat am putut sa ghicesc, si nu cred ca ma insel prea mult, un adevarat filosof, pasionat de intelegere, cunoastere si gandire, care stia sa evalueze si sa se autoevalueze cu exigenta si care dovedea un dezinteres complet fata de o imprejurari.
interviul de mai jos (unul din putinele care s-au pastrat, cred) este savuros, onest si denota un simt al umorului specific marilor spirite:
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7885
spicuiesc:
"Iubiti viata…
Cit sint viu, da. Apoi… o sa mai vad! Dar, in orice caz, iubesc lumea…"
"Tutea spunea ca enciclopedismul este un defect, un cancer mintal…
Nu mi se pare ca ceea ce spune Tutea ar fi de luat in serios. Tutea vorbea multe, mult prea multe…"
Nu mi se pare ca ceea ce spune Tutea ar fi de luat in serios. Tutea vorbea multe, mult prea multe…"
"Da, bine… Eu sint cel mai mare ginditor roman in viata asa cum altii sint cei mai mari jucatori de golf din Romania, o tara in care nu se joaca golf! "
"Si ce rol credeti ca poate avea filozoful in tara asta?
E o intrebare comica...
E o intrebare comica...
Cred ca, daca este filozof adevarat, atunci rolul lui este nul
""Credeti ca tot ceea ce a fost la Paltinis, toata experienta aceea, mai poate fi reluat? Si, daca da, cu cine?
Va referiti la problema maestru-discipol?
Exact!
Oricind poate fi reluata!
Cu cine? Avem oamenii necesari?
Apar ei daca sint! Asteptam!
Cit asteptam?
Pina apar…"
aveam cu mine sapte intrebari.
Mi le notasem eu, le pigulisem asa, in germana, in germana pe care o stiam atunci… I-am pus eu prima intrebare si am asteptat sa imi raspunda. Dupa un timp de tacere el mi-a spus: „Mai departe…“. Le-am citit atunci pe toate sapte. Aproape ca n-a stat, nu a ripostat, si mi-a spus: „Va voi raspunde, dar nu in ordinea dumneavoastra, ci asa cum vreau eu, asa cum mi s-au orinduit ele in capul meu!“. Si, te rog sa ma crezi, mi-a raspuns de m-a turtit! Adica erau raspunsuri atit de adinci, atit de serioase… Pentru mine… ce termeni de comparatie aveam? Pe Radulescu-Motru si pe P.P. Negulescu… Astfel incit am iesit de la el nauc. "
marți, 5 iulie 2011
bacu' tragic
duduie presa din tara, si pana si cei din afara tarii au aflat si s-au minunat, despre rezultatele sublime, dar care lipsesc cu desavarsire, ale examenului de bacalaureat din anul de gratie 2011. Cea mai mare catastrofa din educatia tinerei Romanii capitaliste, parinti revoltati care nu inteleg de ce le sunt maltratate progeniturile, progeniturile insele in ipostaza de victime care inca incearca sa se mai dumireasca, dezbateri interminabile in presa, reactii tip post-Fukushima, toti se intreaba ce s-a intamplat si cine e de vina pentru nenorocirea nationala.
Dupa cum vad eu lucrurile, catastrofa n-a venit brusc si inexplicabil. Singura masura cu caracter de noutate de anul acesta fost combaterea (reala) a fraudei. Mai precis, pentru prima data dupa 2000 profesorii s-au temut sa inchida ochii iar elevii nu au avut posibilitatea sa triseze. nu stiu care liceu la care aproape toti elevii au fost eliminati pentru tentativa de copiere nu e o intamplare.
Au fost voci care au reclamat gradul ridicat de dificultate a subiectelor. Foarte probabil, insa cred ca in toata istoria bacalaureatului subiectele au avut grade de dificultate comparabile. Inca dinainte de nefericitul bacalaureat se stia ca sistemul de educatie romanesc e unul al extremelor: avem cei mai multi olimpici si cei mai multi repetenti. Pentru cei cu un nivel mediu, in fapt majoritatea, inca nu a fost elaborat sistem de evaluare/incurajare pertinent. Diferenta e ca in anii precedenti evaluatorii, probabil ei insisi constienti de expectantele ridicate, peste masura unui banal examen de bacalaureat care, in cele din urma, ar trebui sa fie accesibil tuturor si nu doar elitelor, dovedeau indulgenta in grade variabile si, pe de o parte, incurajau frauda, pe de alta parte supraestimau rezultatele tinerilor studiosi. Usor, usor, tendinta s-a cronicizat, astfel incat expectantele au parut din ce in ce mai ridicate iar drumurile laturalnice catre promovabilitate din ce in ce mai batatorite.
Imi amintesc ca atunci cand am dat eu bac-ul era primul an in care media de la bac se lua in calcul pentru admiterea la facultate. ideea inca nu avusese impact, prin urmare in liceul pe care l-am frecventat nota 8 si ceva (pe care m-am invrednicit sa o obtin) era considerata un rezultat respectabil. In urmatorul an se stia ca bacul iti influenteaza sansele de a accede la studii superioare, prin urmare mediile de la bac au crescut brusc cu un punct si ceva. Majoritatea aveau acum medii peste 9, ceea ce noi, generatiile vechi, abia indrazneam sa visam. Ma indoiesc ca la vremea respectiva a avut loc un val brusc de crestere a nivelului de inteligenta/cunostinte de la o generatie la alta, dupa cum nici acum nu cred ca generatia care a absolvit in 2011 s-a prostit brusc, comparativ cu generatiile anterioare. Doar ca, pentru prima data, evaluarea la bacalaureat a fost una riguroasa iar bietii absolventi n-au stiut ce i-a lovit.
Mi se pare o absurditate sa incepem sa ne plangem, abia acum, ca sistemul educational e de vina si ca rezultatul dezastruos e consecinta unor masuri nedrepte ale ministrului educatiei. Dimpotriva, masurile de combatere a furtului la examene sunt primele masuri care trebuie salutate ca un progres real intr-un sistem educational care se clatina de ceva vreme, si, privind mai departe, ca masuri de combatere a coruptiei pe termen lung.
Poate ca generatiile care nu mai cresc cu ideea ca se pot strecura pe langa examene, ca, indiferent daca muncesc sau nu, sansele de reusita sunt aceleasi, depinzand doar de abilitatea de roman descurcaret sau, in cazul in care o astfel de abilitate lipseste, de relatiile pe care fiecare a stiu sa si le cultive, poate aceste generatii, asadar, vor dobandi niste principii morale care acum par perimate, vor invata sa aprecieze o alta categorie de merite si nu vor evolua in oameni de afaceri promiscui sau politicieni corupti. Trebuie doar ca viitorii absolventi de liceu sa aiba timp pentru asimilarea noii idei si niste subiecte elaborate mai pe masura celor evaluati.
Dupa cum vad eu lucrurile, catastrofa n-a venit brusc si inexplicabil. Singura masura cu caracter de noutate de anul acesta fost combaterea (reala) a fraudei. Mai precis, pentru prima data dupa 2000 profesorii s-au temut sa inchida ochii iar elevii nu au avut posibilitatea sa triseze. nu stiu care liceu la care aproape toti elevii au fost eliminati pentru tentativa de copiere nu e o intamplare.
Au fost voci care au reclamat gradul ridicat de dificultate a subiectelor. Foarte probabil, insa cred ca in toata istoria bacalaureatului subiectele au avut grade de dificultate comparabile. Inca dinainte de nefericitul bacalaureat se stia ca sistemul de educatie romanesc e unul al extremelor: avem cei mai multi olimpici si cei mai multi repetenti. Pentru cei cu un nivel mediu, in fapt majoritatea, inca nu a fost elaborat sistem de evaluare/incurajare pertinent. Diferenta e ca in anii precedenti evaluatorii, probabil ei insisi constienti de expectantele ridicate, peste masura unui banal examen de bacalaureat care, in cele din urma, ar trebui sa fie accesibil tuturor si nu doar elitelor, dovedeau indulgenta in grade variabile si, pe de o parte, incurajau frauda, pe de alta parte supraestimau rezultatele tinerilor studiosi. Usor, usor, tendinta s-a cronicizat, astfel incat expectantele au parut din ce in ce mai ridicate iar drumurile laturalnice catre promovabilitate din ce in ce mai batatorite.
Imi amintesc ca atunci cand am dat eu bac-ul era primul an in care media de la bac se lua in calcul pentru admiterea la facultate. ideea inca nu avusese impact, prin urmare in liceul pe care l-am frecventat nota 8 si ceva (pe care m-am invrednicit sa o obtin) era considerata un rezultat respectabil. In urmatorul an se stia ca bacul iti influenteaza sansele de a accede la studii superioare, prin urmare mediile de la bac au crescut brusc cu un punct si ceva. Majoritatea aveau acum medii peste 9, ceea ce noi, generatiile vechi, abia indrazneam sa visam. Ma indoiesc ca la vremea respectiva a avut loc un val brusc de crestere a nivelului de inteligenta/cunostinte de la o generatie la alta, dupa cum nici acum nu cred ca generatia care a absolvit in 2011 s-a prostit brusc, comparativ cu generatiile anterioare. Doar ca, pentru prima data, evaluarea la bacalaureat a fost una riguroasa iar bietii absolventi n-au stiut ce i-a lovit.
Mi se pare o absurditate sa incepem sa ne plangem, abia acum, ca sistemul educational e de vina si ca rezultatul dezastruos e consecinta unor masuri nedrepte ale ministrului educatiei. Dimpotriva, masurile de combatere a furtului la examene sunt primele masuri care trebuie salutate ca un progres real intr-un sistem educational care se clatina de ceva vreme, si, privind mai departe, ca masuri de combatere a coruptiei pe termen lung.
Poate ca generatiile care nu mai cresc cu ideea ca se pot strecura pe langa examene, ca, indiferent daca muncesc sau nu, sansele de reusita sunt aceleasi, depinzand doar de abilitatea de roman descurcaret sau, in cazul in care o astfel de abilitate lipseste, de relatiile pe care fiecare a stiu sa si le cultive, poate aceste generatii, asadar, vor dobandi niste principii morale care acum par perimate, vor invata sa aprecieze o alta categorie de merite si nu vor evolua in oameni de afaceri promiscui sau politicieni corupti. Trebuie doar ca viitorii absolventi de liceu sa aiba timp pentru asimilarea noii idei si niste subiecte elaborate mai pe masura celor evaluati.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
