ehhh, dragii mosului, si a trecut si vara asta... iar toamna cu miros amarui de frunze galbene, iar intoarcere la serviciu in forta si nici gand de concediu pana la Sarbatori (si nici atunci, daca pardalnecele targete nu se dau prinse), iar trezit la 7-cafea-doua oua fierte si un ardei gras-serviciu -cafea din nou- calculator-sedinte-telefoane -calculator-condus-cina-un film/o carte/o cafea sau bere in oras - jogging -somn. 5 zile din 7, mereu asteptand sfarsitul de saptamana, in care de obicei nu se intampla nimic.
ar putea parea, din insiruirea de mai sus, vadit monotona, ca ma plang de rutina si platitudinea unicei mele vieti. catusi de putin. in fapt, am conchis eu intorcandu-ma de pe campuri si de prin concedii, e o viata cat se poate de normala si dezirabila. concluzii asemanatoare descopar aproape de fiecare data cand am intorc dintr-o calatorie, cu atat mai favorabile stilului rutinier cu cat calatoria a fost mai lunga iar destinatia mai neobisnuita.
esentiala in pastrarea echilibrului si a intretinerii unei relative stari de multumire este, insa, o frecventa minima a calatoriilor. fiecare plecare, in tara sau in afara ei, spre civilizatie sau spre exotism, de jumatate de zi sau de doua saptamani, are un aer de aventura in necunoscut. zilele care o preceda sunt pline de freamat si inchietudine, drumul incarcat de promisiuni si incertitudini, iar destinatia se dovedeste de fiecare data cuceritoare. intr-o calatorie simturile sunt exaltate si panditoare, capturand fiecare culoare, fiecare forma, nediscriminand bucolicul sau urbanul, masa de oameni de pe strazi sau linistea unui varf de munte. cunosc oameni cu aviditate si interes iar simtamintele unei prietenii sau relatii sentimentale sunt consumate intr-o seara de conversatii intamplatoare.
si toate acestea pentru a ma putea intoarce acasa, la cele atat de cunoscute si familiare incat trec neobservate, la zilele repetitive, linistitoare si ferite de neprevazut. acasa a devenit atat de acasa incat nu arareori observ cu suprindere cat de calduros si primitor poate fi apartamentul cu doua camere de la etajul 4 dupa o zi ploioasa, sau discreta aparitie a unui rond de flori dintr-o intersectie prin care trec zilnic.imi desfac bagajul si imi iau in primire teritoriul, cu usurare si incantarea regasirii, si imi odihnesc simturile ratacite.
calatoriile imi sunt necesare ca sa pot aprecia cum se cuvine fericirea micuta si linistita a traiului rutinier, fara a o lasa sa degenereze in spleen (cum se intampla si cu marile fericiri, nu numai cu cele micute si discrete. am mai zis-o si o mai zic, noi, oameni curiosi si angoasati, nu stim sa fim fericiti), iar monotonia zilelor de toamna imi e necesara pentru a-mi pregati simturile pentru urmatoarea calatorie. dar pana atunci mai e, si maine e weekend.
