zilele straine

in zilele straine ma las frumusel acasa si plec fara mine. de dimineata pregatesc totul cu atentie, hainele dupa culoarea cerului, pielea indeajuns de alba pentru o zi innorata, din precautie, apa de gura, cercelul din urechea dreapta si zambetul social. mai pierd vreo zece minute cu cafeaua de dimineata si cu dascaleala obligatorie, dupa care inchid usa in urma mea.

odata cheia intoarsa in broasca (recunosc ca uneori mai intarzii un pic cu urechea lipita, incremenita de spaima  ca as putea sa ma intorc din drum), stiu ca pot sa ma dedau in voie vechilor indeletniciri. pasesc tiptil printre zilele trecute, pe unele le scutur de praf si le reiau razand, pe altele le infrunt ranjindu-le nerusinat in fata, pe unele le ocolesc pur si simplu cu un fluierat prefacut iar in fata altora ma opresc cu o inima stransa, sovai, dau inapoi si in cele din urma le intorc usurel cu varful degetelor. astea din urma trebuie tratate cu prudenta. din fosnetul uscat li se ghiceste perfidia si stiu ca, daca nu sunt cu bagare de seama, isi infig ghearele drept intre atrii si raman apoi, luni intregi, apasandu-ma in cosul pieptului si scurtandu-mi respiratia.

daca dau peste mine, cea care am murit demult,  pornesc o conversatie pretentioasa, cu sfaturi si invataminte de filfizoana, ma ponegresc sau ma compatimesc (cu mila sau doar condescendenta, functie de dispozitie) si mai arunc o mana de tarana. aici terenul e sigur, batatorit, si imi vantur pseudo-intelepciunea cu nerusinare, stiind ca n-are cine sa ma combata.

daca, in schimb, ma gasesc pe mine, cea de alaltaieri, in amorteala, ma invart banuitoare in spirala, din ce in ce mai aproape. de la o distanta pe care o apreciez drept asiguratorie (nu de putine ori, e drept, mi s-a intamplat sa gresesc in aprecieri. probabil miopia explica multe) pun lupa pe fiecare cuta, observ cu dezgust pozitia dizgratioasa in care m-a prins vremea, masor adancimea urmelor care inca se vad in jurul meu si ma apuc, cu meticulozitate si raceala afisata, sa le lamuresc pe fiecare in parte.uneori imi reuseste, alteori sfarsesc prin a ma trezi din amorteala si esuez lamentabil intr-o nostalgie caraghioasa.

nu-mi displac zilele astea atemporale, ba chiar, intr-un avant laudativ, as putea spune ca de cele mai multe ori imi sunt benefice. insa rasuflu usurata cand ma regasesc seara, si pot reveni la timpul prietenos de azi si de maine, cu rutina linistitoare, arareori intrerupta, si noptile din bratele iubitului drag.