cuvintele

trec pe langa cuvinte, uneori, cu o lejeritate nepasatoare, le arunc cu neglijenta in conversatii sociale frivole, ma joc cu asocieri neasteptate si las frazele sa alunece usuratice ca duminicile de vara. ma amuza jocul si sar de la o idee la alta, tratez cuvintele cu familiaritatea si lipsa de protocol pe care ti le permit prietenii vechi.

in astfel de situatii ele nu isi pastreaza decat un minim de semnificatii, cat pentru a-si indeplini onorabil rolul de mijlocitori. cu cat dialogul e mai absurd cu atat placerea conversatiei creste, cuvintele tropaie si zumzaie si incerc o placere anticipativa in fata inlantuirii de idei, ca atunci cand deschid un cadou. fug cu buna stiinta de subiectele serioase si aleg termenii cei mai echivoci, sau, pur si simplu, cei mai antagonici.

si apoi dau de cate un cuvant sau o expresie care ma opreste locului, trezind imagini, stari sau ganduri aparte. ma minunez ca un copil de posibilitatile infinite ale limbii romane, de profunzimea, esteticul sau dramatismul unor expresii aruncate in joaca.

Dani spune: "esti praf", si eu imi imaginez cum interlocutorul se descompune in mii de particule uscate, care incep sa se desprinda una cate una, sa se lase purtate de curentii de aer, si sa se aseze peste tot in casa, pe mobila, pe jos, pe ceilalti. unul incepe sa stranute, si atunci inteleg cum cineva poate avea alergie la o persoana. mi se pare ca gandurile persoanei respective sunt la fel de usoare si volatile, mii de cuvinte micute care zboara dezordonat si din care unele par pretioase intr-o raza de soare. si ma gandesc ca, daca vreau, pot sa pastrez un pic din persoanele care trec pe la mine la radacina unei flori sau sa caut urme de idei in sacul de la aspirator.

sau, cand eram copii, bunica obisnuia sa tranteasca un "blidul si lingura!" care exprima starea ei de maxima enervare. si eu vedeam sute de castroane de tabla cu smaltul sarit si cu linguri grele, ruginite, care bateau amenintator la unison, intr-un ritm direct proportional cu supararea bunicii si cu dimensiunile faptei comise de noi.

imi plac cuvintele muzicale, cu rezonanta aparte. imi plac, spre exemplu, "reverberatie" sau "rostopasca" sau "farmazoana", si incerc sa le introduc in conversatie doar pentru a le auzi cum se rostogolesc prin aer, spre mirarea celor care preiau discutia literalmente.

uneori retin vorbe cu talc, descoperite intamplator in valtoarea discutiei, ghicind adevaruri adanci in spatele frazelor aruncate cu usurinta, si revin mai tarziu asupra lor pentr a le cerceta sensul amanuntit, in tihna. semnificatiile descoperite ma umplu de multumire, ca o investitie care si-a dovedit oportunitatea.

de multe ori ma mira reactiile provocate de niste simple cuvinte, si atunci le inteleg puterea si intrevad enormitatile pe care sunt in stare sa le provoace. dar, pentru mine, cuvintele raman de cele mai multe ori prieteni de joaca, sagalnici, iluzorii si nestatornici.