ea deschise ochii, clipi de cateva ori din genele lungi, somnoroasa inca, deranjata de o raza de soare care cadea piezis printr-o fereastra in ogiva aflata la cativa metri in stanga patului princiar.
"offfff, ca lung somn am mai dormit", ofta inabusindu-si un cascat si ridicandu-se in capul oaselor. privi in jur incercand sa se dezmeticeasca: in dreapta un jilt prafuit adapostind o forma uscata, mumificata, acoperita in brocarturi putrede pe alocuri, dar pastrand urmele unui lux discret, cu ceea ce parea o rama de gherghef la picioare. in stanga, la cativa pasi, langa fereastra ogivala, o masa bogat ornamentata, pe care tronau doua sfesnice de argint ale caror lumanari arsesera demult, o cupa, si ea tot de argint, si vreo doua platouri de bronz inverzite pe alocuri si acoperite cu un strat gros de praf.
"hmmm, slujnicele au devenit cam delasatoare", murmura nemultumita printesa, incepand sa recunoasca decorul ultimei camarute din turnul de fildes in care se culcase acum... (aici ezita un pic, nu-si amintea cu precizie daca adormise de cu seara, cu o saptamana in urma sau acum cativa ani)... se ridica si se indrepta spre oglinda argintata de pe peretele opus.
cu surprindere, neputandu-si retine un usor dezgust, descoperi oglinda (odinioara mandria mesterilor italieni) plina de pete negre, de parca o armata de paienjeni harnici isi construisera cartierul general sub suprafata perfect netezita a sticlei de Venetia. aici rabdarea ei de printesa delicata ajunse la epuizare: "cineva sa imi aduca imediat o oglinda" porunci batand din condur si starnind un nor de praf care acoperi cu totul imaginea fragmentata din oglinda.
stramband din nasul regesc, si fara sa obtina vreun raspuns la solicitarea imperioasa, printesa nu avu de ales decat sa incerce o reconstituire a fragmentelor. imaginea era totusi multumitoare: cosita ca spicul graului, ochii mai albastri decat adancul lacurilor de munte, talia subtire intr-o rochie diafana, surprinzator de intacta comparativ cu restul decorului (mana ursitoarelor). printesa arunca un zambet narcisist in oglinda si, multumita de propria infatisare, gasi ca nici restul camerei nu mai e chiar dezastruos.
"mmm... am senzatia ca imi scapa ceva. aveam ceva planificat pe azi? vreun bal sau o intalnire cu ambasadorul Turciei? n-ar fi rau daca ar veni cu fiul califului... desi se inchina lui Alah si umbla zvon ca nu s-ar multumi cu o singura sotie, il gasesc destul de chipes iar compania lui e cum nu se poate mai agreabila..." urmand firul gandurilor, si sarind de la o idee la alta cu usurinta de care numai o printesa de 18 ani neimpliniti e in stare, ea isi continua inspectia in camaruta ingusta din capatul turnului de fildes.
pe masa prafuita, iesind de sub unul din platourile prafuite, se vedea ceea ce aparea ca o bucata de pergament, subtire si deteriorata, acoperita de un scris marunt, cam ilizibil (si, fie vorba intre noi, cu oarece greseli de ortografie).
"draga mea,
sa stii ca, daca nu ma gasesti aici, nu e pentru ca ti-as fi fost necredincioasa. vreme de 475 de ani nu m-am clintit de la capataiul tau, multa vreme dupa ce am ramas fara compania doicii care s-a uscat pur si simplu aplecata peste vesnicul ei gherghef.
chiar taciturna, lipsita de spirit si mult prea indiferenta la farmecul meu, cum era, dupa vreo suta cincizeci de ani am inceput sa ii simt lipsa. am continuat totusi sa stau langa tine, sperand in fiecare zi ca printul fermecat o sa te trezeasca, pentru a te lua in casatorie si a prelua astfel responsabilitatea, astfel incat eu sa ma pot intoarce la balurile ielelor pana cand mi-ar fi venit randul sa veghez asupra altui vlastar princiar.
mult zgomot mi-a ajuns la urechi in toti anii astia, semn ca lumea oamenilor si-a continuat mersul dintotdeauna, cu razboaie, pace, bucurii, nenorociri, framantari, morti, nasteri, vise de marire si decaderi, dar pe mine spectacolul omenesc m-a plictisit demult, asa incat n-as putea sa iti descriu atmosfera care te va asteapta cand te trezesti. il las pe printul tau sa se ocupe de asta.
in orice caz, chiar si in termenii temporali acceptati de noi, ielele, o intarziere de 475 de ani este lipsita de politete. prin urmare, desi mi-ai fost draga si mi-ar fi placut sa imi iau la revedere de la tine personal, mi-am considerat misiunea incheiata si am depus cerere de intoarcere in lumea ielelor.
dupa calendarul omenesc, acum, cand plec, e luna lui ciresar, anul 2008. deoarece firea imi este generoasa, insa, iar natura cum nu se poate mai sensibila, am sa trec totusi odata la fiecare 50 de ani sa vad cum o mai duci.
ramai cu bine,
a ta, preacredincioasa ursitoare,
N"
"aaaaa, acum imi amintesc. tatei, care intotdeauna a fost exagerat de autoritar si s-a opus ideilor mele progresiste, nu i-a placut ideea unei uniuni prea apropiate cu poporul turcesc. offf... si ce ochi negri avea fiul califului! si zambetul sagalnic, si ce priviri imi arunca in timp ce tragea din ciubuc!
oricum, tata, cu vigilenta-i caractecteristica, a observat si m-a trimis in turnul asta blestemat, sa imi astept ursitul. dar stai un pic!... daca m-am trezit ... hmmm... unde o fi? probabil sarutarea i-a fost mai fina decat bataia aripilor de porumbel. poate are o natura atat de delicata incat nu vrea sa ma supere cu necuviinta unei aparitii neanuntate..."
printesa se uita din nou imprejur, cerceta fiecare cotlon si inlatura fiecare cuta de perdea, cu riscul sa se inabuse de atata praf si invingandu-si repulsia de a trece prin panze de paianjen cat palma de groase. nici urma de print, ba chiar, totul parea neatins de ani buni. se uita pe geam: padure cat vezi cu ochii, nu tu caleasca, bidivii, ba nici macar urma de print pedestru.
"curios.. sa nu fi venit? trebuie ca l-a retinut vreo chestiune de stat de maxima importanta. nu putea sa ma fi lasat aici 475... patru sute saptezeci si cinci??? adica eu am acum... (printesa nu prea avea inclinatie spre stiintele exacte).. patrusutenouas'... hmm - se uita din nou in oglinda - nu, hotarat, am 18 ani!"
zambi din nou, dupa care se incrunta reluand firul gandurilor "pai daca n-a venit... inseamna ca trebuie sa vina. din clipa in clipa, cred, doar a trecut ceva timp.."
aici se impune o mica paranteza. probabil ca, la o prima apreciere, v-ati dat seama ca printesa noastra, desi cum nu se poate mai delicata, virtuoasa si talentata, dadea dovada si de cea autentica natura feminina. prin urmare, nu poseda nici un fel de inclinatie spre tehnica, era complet lipsita de simtul orientarii iar abstractizarile o plictiseau si o oboseau peste masura. dar sa urmarim in continuare gandurile care treceau prin capsorul balai princiar:
"nu-mi ramane decat sa mai astept putin.. pacat ca nu am un pian, sau macar de-ar fi fost fiica doicii aici, sa imi mai povesteasca din picanteriile de la curte.. poate ar trebui sa adorm la loc, ca sa ma trezesc sub sarutarea printului.."
printesa se intinse din nou, dar somnul refuza sa apara. mai mult, deslusi niste zgomote ciudate care pareau a veni de undeva de sub panglica de matase care ii strangea talia, si identifica o senzatie nelamurita care o determina sa se ridice din nou si sa cerceteze platourile inverzite. printesei ii era foame.
(cam atat pentru acum. povestea printesei va continua intr-un post viitor).
sâmbătă, 26 iunie 2010
sâmbătă, 19 iunie 2010
fiuuuuuuuu
ehhh, dragii mosului, iaca am ispravit. dupa lupte seculare cu mine insami (si cu lenea congenitala) care au durat aproape sase ani, am reusit sa termin teza! fiuuuu din nou, ca tare bine mai e! ehhh, mai sunt cateva mici detalii, cum ar fi sustinerea in catedra si sustinerea publica, dar cine se mai uita la detalii?
dintr-o data, fix in urma cu doua ore, lumea a devenit mult mai larga. pai cate lucruri pot sa fac....
pot de exemplu sa ma opresc din drumul de la serviciu ca sa umblu prin oras fara scop si fara limita de timp, sa casc gura printr-o expozitie sau pe strada pur si simplu, fara sa ma gandesc vreo secunda ca trebuie sa ajung acasa unde ma asteapta impacientat al meu laptop;
pot sa citesc dupa amiaza Virginia Woolf, seara Prevert si in weekend Cioran, sau orice altceva imi trece prin cap si prin mana, fara sa ma simt nici un gram vinovata daca nu gasesc vreo urma de idee economica intre coperti;
pot sa scriu ce vreau si cand vreau, pe blog sau doar pentru mine, fara sa trebuiasca sa imi canalizez ideile spre o tema anume. am sa scriu fictiune cat ma tine imaginatia sau am sa astern ganduri serioase, si pot sa ma amuz pe hartie sau pe tastatura si nici o constrangere n-o sa imi influenteze varful degetelor;
pot sa lenevesc toata dupa amiaza cu laptopul in brate si sa vad cinci filme unul dupa altul, de la Roman Holiday la Inland Empire sau Everyone says I love you. si sa ii rad in nas domnului laptop care poate fi folosit o zi intreaga pentru scopuri complet neproductive;
pot sa ies cand vreau pe la cate o terasa cu prietenii si sa stau pana pleaca ultimul om, pentru ca stiu ca a doua zi dupa munca pot sa vin direct in pat;
pot sa ma duc la biblioteca numai ca sa citesc beletristica, luandu-mi mutra cea mai preocupata si studioasa posibila si zambind pe sub mustati la vederea celorlalti omuleti care chiar se afla acolo cu treaba;
pot sa imi fac planuri varatice de plecat cu cortul in vama sau de umblat in munti, unde n-am nici internet nici semnal la telefon;
pot sa dorm sambata pana la pranz dupa care sa lungesc o cafea de vorba cu Dani inca vreo doua ore inainte sa iesim la zacut pe iarba undeva pe langa Ciric, cu o carte in mana si cu capul in nori;
si, mai ales, pot sa ma gandesc ce vreau sa fac din toamna. am atatea lucruri noi de invatat, si nici unul n-are legatura cu economia!
dintr-o data, fix in urma cu doua ore, lumea a devenit mult mai larga. pai cate lucruri pot sa fac....
pot de exemplu sa ma opresc din drumul de la serviciu ca sa umblu prin oras fara scop si fara limita de timp, sa casc gura printr-o expozitie sau pe strada pur si simplu, fara sa ma gandesc vreo secunda ca trebuie sa ajung acasa unde ma asteapta impacientat al meu laptop;
pot sa citesc dupa amiaza Virginia Woolf, seara Prevert si in weekend Cioran, sau orice altceva imi trece prin cap si prin mana, fara sa ma simt nici un gram vinovata daca nu gasesc vreo urma de idee economica intre coperti;
pot sa scriu ce vreau si cand vreau, pe blog sau doar pentru mine, fara sa trebuiasca sa imi canalizez ideile spre o tema anume. am sa scriu fictiune cat ma tine imaginatia sau am sa astern ganduri serioase, si pot sa ma amuz pe hartie sau pe tastatura si nici o constrangere n-o sa imi influenteze varful degetelor;
pot sa lenevesc toata dupa amiaza cu laptopul in brate si sa vad cinci filme unul dupa altul, de la Roman Holiday la Inland Empire sau Everyone says I love you. si sa ii rad in nas domnului laptop care poate fi folosit o zi intreaga pentru scopuri complet neproductive;
pot sa ies cand vreau pe la cate o terasa cu prietenii si sa stau pana pleaca ultimul om, pentru ca stiu ca a doua zi dupa munca pot sa vin direct in pat;
pot sa ma duc la biblioteca numai ca sa citesc beletristica, luandu-mi mutra cea mai preocupata si studioasa posibila si zambind pe sub mustati la vederea celorlalti omuleti care chiar se afla acolo cu treaba;
pot sa imi fac planuri varatice de plecat cu cortul in vama sau de umblat in munti, unde n-am nici internet nici semnal la telefon;
pot sa dorm sambata pana la pranz dupa care sa lungesc o cafea de vorba cu Dani inca vreo doua ore inainte sa iesim la zacut pe iarba undeva pe langa Ciric, cu o carte in mana si cu capul in nori;
si, mai ales, pot sa ma gandesc ce vreau sa fac din toamna. am atatea lucruri noi de invatat, si nici unul n-are legatura cu economia!
marți, 8 iunie 2010
rules for love
mi-am zis eu asa, cu obida, intr-o zi cand nu mai intelegeam nimic de la tagma barbateasca (care uneori se dovedeste mai greu de inteles decat orice femeie capricioasa), ca de acum am sa adopt reguli stricte. am facut o recapitulare pentru lista(aaaaaaaa) de greseli, greselute sau ditamai catastrofe din trecut, si am intocmit un pomelnic cu norme de conduita care suna ca in cele ce urmeaza:
- nu ma mai indragostesc de barbati mai mici ca mine (varsta sau inaltime, amandoua se depuncteaza egal), barbati insurati (chiar deloc), barbati grasi (aici sunt mai permisiva, limita e destul de sus), barbati lefteri si fara perspective, barbati imaturi si cu toane, barbati lenesi si ignoranti, barbati cu comportament obsesiv-compulsivi, depresivi, inadaptati, fara simtul umorului, and so on and so forth...
- nu ma mai arunc in aventuri de o noapte cu tipi care prezinta potential de indragostire, fara sa determin daca nu se incadreaza in una din categoriile de mai sus (as fi zis ca nu o sa mai fac sex la prima intalnire, dar stiu ca e o regula absurda pana si pentru o zi de obida)
- nu ma mai milogesc mai mult de trei zile la picioarele unei iubiri de pe catafalc, doar - doar oi reusi sa o resuscitez, dar...
- daca dau peste iubire nu pierd nici o ocazie de a arata ce simt, nu ma incurc in orgolii si nimicuri, si pretuiesc fiecare moment in toata irepetabilitatea si unicitatea lui. fiecare iubire trebuie traita ca si cum ar fi ultima. cine stie, poate una o fi..
- nu mai incerc sa emit reguli, pentru ca oricum nu le respect. dragostea-i lucrul naibii, cand crezi ca ai reusit sa intelegi cat de cat despre ce e vorba, iti da toate socotelile peste cap.
ehhh, om trai si om mai vedea. presimt si alte posturi pe aici la fel de nelamurite.
- nu ma mai indragostesc de barbati mai mici ca mine (varsta sau inaltime, amandoua se depuncteaza egal), barbati insurati (chiar deloc), barbati grasi (aici sunt mai permisiva, limita e destul de sus), barbati lefteri si fara perspective, barbati imaturi si cu toane, barbati lenesi si ignoranti, barbati cu comportament obsesiv-compulsivi, depresivi, inadaptati, fara simtul umorului, and so on and so forth...
- nu ma mai arunc in aventuri de o noapte cu tipi care prezinta potential de indragostire, fara sa determin daca nu se incadreaza in una din categoriile de mai sus (as fi zis ca nu o sa mai fac sex la prima intalnire, dar stiu ca e o regula absurda pana si pentru o zi de obida)
- nu ma mai milogesc mai mult de trei zile la picioarele unei iubiri de pe catafalc, doar - doar oi reusi sa o resuscitez, dar...
- daca dau peste iubire nu pierd nici o ocazie de a arata ce simt, nu ma incurc in orgolii si nimicuri, si pretuiesc fiecare moment in toata irepetabilitatea si unicitatea lui. fiecare iubire trebuie traita ca si cum ar fi ultima. cine stie, poate una o fi..
- nu mai incerc sa emit reguli, pentru ca oricum nu le respect. dragostea-i lucrul naibii, cand crezi ca ai reusit sa intelegi cat de cat despre ce e vorba, iti da toate socotelile peste cap.
ehhh, om trai si om mai vedea. presimt si alte posturi pe aici la fel de nelamurite.
duminică, 6 iunie 2010
joi, 3 iunie 2010
virginia woolf si regina maria
am gasit intamplator recenzia facuta de Virginia Woolf pentru jurnalul Reginei Maria. O lectura savuroasa, imbinand analiza exigenta cu aprecierea si ironia, o abordare de critic literar si de psiholog in acelasi timp.
citez doar cateva pasaje si va invit sa cititi tot textul aici: http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/VirginiaWoolf/index.htm
Sane men and women as we are, we cannot rid ourselves of the superstition that there is something miraculous about these people shut up in their cage. Common sense may deny it; but take common sense for a walk through the streets of London on the Duke of Kent's wedding-day.
Queen Marie can write; in a second, therefore, the bars are down. Instead of the expected suavities and sweetnesses we come upon sharp little words;
despre exprimarea scrisa a reginei Victoria: This primitive little machine is all that she has with which to register some of the most extraordinary experiences that ever fell to a woman's lot. But probably she owed much of her prestige to her inability to express herself. The majority of her subjects, knowing her through her writing, came to feel that only a woman immune from the usual frailties and passions of human nature could write as Queen Victoria wrote. It added to her royalty.
despre scriitura reginei Maria: It is true; she knows nothing about 'the rules of the game'; words descend and bury whole cities under them; sights that should have been seen once and for all are distracted and dissipated; she ruins her effects and muffs her chances; but still because she feels abundantly, because she rides after her emotion fearlessly and takes her fences without caring for falls, she conjures up beauty and conveys emotion.
si: Vivid as it all is, nobody is going to claim that Queen Marie ranks with Saint Simon or with Proust. Yet it would be equally absurd to deny that by virtue of her pen she has won her freedom.
Words are dangerous things, let us remember. A republic might be brought into being by a poem.
citez doar cateva pasaje si va invit sa cititi tot textul aici: http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/VirginiaWoolf/index.htm
Sane men and women as we are, we cannot rid ourselves of the superstition that there is something miraculous about these people shut up in their cage. Common sense may deny it; but take common sense for a walk through the streets of London on the Duke of Kent's wedding-day.
Queen Marie can write; in a second, therefore, the bars are down. Instead of the expected suavities and sweetnesses we come upon sharp little words;
despre exprimarea scrisa a reginei Victoria: This primitive little machine is all that she has with which to register some of the most extraordinary experiences that ever fell to a woman's lot. But probably she owed much of her prestige to her inability to express herself. The majority of her subjects, knowing her through her writing, came to feel that only a woman immune from the usual frailties and passions of human nature could write as Queen Victoria wrote. It added to her royalty.
despre scriitura reginei Maria: It is true; she knows nothing about 'the rules of the game'; words descend and bury whole cities under them; sights that should have been seen once and for all are distracted and dissipated; she ruins her effects and muffs her chances; but still because she feels abundantly, because she rides after her emotion fearlessly and takes her fences without caring for falls, she conjures up beauty and conveys emotion.
si: Vivid as it all is, nobody is going to claim that Queen Marie ranks with Saint Simon or with Proust. Yet it would be equally absurd to deny that by virtue of her pen she has won her freedom.
Words are dangerous things, let us remember. A republic might be brought into being by a poem.
monolog absurd
am zile cand cuvintele mi-s straine.
ca si cand m-as trezi dimineata intr-un oras nou, printre mii de oameni straini. de cu seara ma asez in patul meu, adorm cu imaginea confortabila a propriei case, iar dimineata, cand ies, ma lovesc de o imagine complet necunoscuta. alti copaci, alti oameni, alt cer, alti caini. si incerc precipitata sa gasesc un punct de reper, un colt de strada sau un numar de casa familiar, dar orasul nou ramane ermetic si se refuza oricarei familiaritati. sovai si incerc sa imi dau seama daca inca visez, sau daca realitatea pe care o stiam eu de fapt era un vis, iar asta noua e cea in care trebuie sa ma incred.
sau, ca si cand nu mi-as recunoaste imaginea din oglinda. ma uit cu atentie, reflectia se uita la fel de concentrat. ma intorc, intind o mana, ies pe jumatate din cadru, iar ea imi imita fiecare miscare. si cu toate astea, nu recunosc trasaturile, cu cat imi incordez privirea cu atat ea, cea care ma priveste din oglinda, imi pare mai straina. pana la punctul in care incep sa fiu jenata de propria-mi insistenta. nu se cade sa tintuiesti asa, cu privirea, persoanele necunoscute.
in astfel de zile cuvintele, prieteni vechi si pasnici, se transforma si se intorc impotriva mea. ideile refuza cu indaratnicie lumina, iar cand capata o forma ies intoarse, contorsionate, surprinzatoare. dau inapoi speriata in fata necunoscutului si tatonez cateva clisee. inutil. goale de continut, ele se sparg neputincioase in contact cu aerul tare. sunetul sec imi persista sacaitor in timpane.
pierderea reperelor ma descumpaneste. cel mai sanatos ar fi sa renunt, insa perspectiva muteniei este nemultumitoare. asa incat ma aventurez intr-o semiotica incerta, sperand ca pe parcurs sa gasesc acel numar de casa sau colt de strada, punctul fix dupa care sa imi reconturez harta. cu cat incerc mai multe reprezentari cu atat ma afund mai mult. si imi devine evident ca ar trebui sa ma opresc pentru a cere ajutor, dar sensurile insidioase ma atrag ca un viciu. prin urmare insist, reiau, ma aplec si mai adanc asupra ideii de pornire, incerc sa o largesc, sa o explorez, dar de fiecare data ma regasesc in acelasi punct.
o astfel de zi e o zbatere absurda, obositoare si stearpa, deznadajduita. spre miezul noptii ma opresc, din resemnare. si abia renuntarea imi ofera imaginea de ansamblu, si dintr-o data cuvintele imi redevin prietene iar totul pare simplu ca lumina zilei. macar de mi-ar fi invatatura de minte..
ca si cand m-as trezi dimineata intr-un oras nou, printre mii de oameni straini. de cu seara ma asez in patul meu, adorm cu imaginea confortabila a propriei case, iar dimineata, cand ies, ma lovesc de o imagine complet necunoscuta. alti copaci, alti oameni, alt cer, alti caini. si incerc precipitata sa gasesc un punct de reper, un colt de strada sau un numar de casa familiar, dar orasul nou ramane ermetic si se refuza oricarei familiaritati. sovai si incerc sa imi dau seama daca inca visez, sau daca realitatea pe care o stiam eu de fapt era un vis, iar asta noua e cea in care trebuie sa ma incred.
sau, ca si cand nu mi-as recunoaste imaginea din oglinda. ma uit cu atentie, reflectia se uita la fel de concentrat. ma intorc, intind o mana, ies pe jumatate din cadru, iar ea imi imita fiecare miscare. si cu toate astea, nu recunosc trasaturile, cu cat imi incordez privirea cu atat ea, cea care ma priveste din oglinda, imi pare mai straina. pana la punctul in care incep sa fiu jenata de propria-mi insistenta. nu se cade sa tintuiesti asa, cu privirea, persoanele necunoscute.
in astfel de zile cuvintele, prieteni vechi si pasnici, se transforma si se intorc impotriva mea. ideile refuza cu indaratnicie lumina, iar cand capata o forma ies intoarse, contorsionate, surprinzatoare. dau inapoi speriata in fata necunoscutului si tatonez cateva clisee. inutil. goale de continut, ele se sparg neputincioase in contact cu aerul tare. sunetul sec imi persista sacaitor in timpane.
pierderea reperelor ma descumpaneste. cel mai sanatos ar fi sa renunt, insa perspectiva muteniei este nemultumitoare. asa incat ma aventurez intr-o semiotica incerta, sperand ca pe parcurs sa gasesc acel numar de casa sau colt de strada, punctul fix dupa care sa imi reconturez harta. cu cat incerc mai multe reprezentari cu atat ma afund mai mult. si imi devine evident ca ar trebui sa ma opresc pentru a cere ajutor, dar sensurile insidioase ma atrag ca un viciu. prin urmare insist, reiau, ma aplec si mai adanc asupra ideii de pornire, incerc sa o largesc, sa o explorez, dar de fiecare data ma regasesc in acelasi punct.
o astfel de zi e o zbatere absurda, obositoare si stearpa, deznadajduita. spre miezul noptii ma opresc, din resemnare. si abia renuntarea imi ofera imaginea de ansamblu, si dintr-o data cuvintele imi redevin prietene iar totul pare simplu ca lumina zilei. macar de mi-ar fi invatatura de minte..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
