ea deschise ochii, clipi de cateva ori din genele lungi, somnoroasa inca, deranjata de o raza de soare care cadea piezis printr-o fereastra in ogiva aflata la cativa metri in stanga patului princiar.
"offfff, ca lung somn am mai dormit", ofta inabusindu-si un cascat si ridicandu-se in capul oaselor. privi in jur incercand sa se dezmeticeasca: in dreapta un jilt prafuit adapostind o forma uscata, mumificata, acoperita in brocarturi putrede pe alocuri, dar pastrand urmele unui lux discret, cu ceea ce parea o rama de gherghef la picioare. in stanga, la cativa pasi, langa fereastra ogivala, o masa bogat ornamentata, pe care tronau doua sfesnice de argint ale caror lumanari arsesera demult, o cupa, si ea tot de argint, si vreo doua platouri de bronz inverzite pe alocuri si acoperite cu un strat gros de praf.
"hmmm, slujnicele au devenit cam delasatoare", murmura nemultumita printesa, incepand sa recunoasca decorul ultimei camarute din turnul de fildes in care se culcase acum... (aici ezita un pic, nu-si amintea cu precizie daca adormise de cu seara, cu o saptamana in urma sau acum cativa ani)... se ridica si se indrepta spre oglinda argintata de pe peretele opus.
cu surprindere, neputandu-si retine un usor dezgust, descoperi oglinda (odinioara mandria mesterilor italieni) plina de pete negre, de parca o armata de paienjeni harnici isi construisera cartierul general sub suprafata perfect netezita a sticlei de Venetia. aici rabdarea ei de printesa delicata ajunse la epuizare: "cineva sa imi aduca imediat o oglinda" porunci batand din condur si starnind un nor de praf care acoperi cu totul imaginea fragmentata din oglinda.
stramband din nasul regesc, si fara sa obtina vreun raspuns la solicitarea imperioasa, printesa nu avu de ales decat sa incerce o reconstituire a fragmentelor. imaginea era totusi multumitoare: cosita ca spicul graului, ochii mai albastri decat adancul lacurilor de munte, talia subtire intr-o rochie diafana, surprinzator de intacta comparativ cu restul decorului (mana ursitoarelor). printesa arunca un zambet narcisist in oglinda si, multumita de propria infatisare, gasi ca nici restul camerei nu mai e chiar dezastruos.
"mmm... am senzatia ca imi scapa ceva. aveam ceva planificat pe azi? vreun bal sau o intalnire cu ambasadorul Turciei? n-ar fi rau daca ar veni cu fiul califului... desi se inchina lui Alah si umbla zvon ca nu s-ar multumi cu o singura sotie, il gasesc destul de chipes iar compania lui e cum nu se poate mai agreabila..." urmand firul gandurilor, si sarind de la o idee la alta cu usurinta de care numai o printesa de 18 ani neimpliniti e in stare, ea isi continua inspectia in camaruta ingusta din capatul turnului de fildes.
pe masa prafuita, iesind de sub unul din platourile prafuite, se vedea ceea ce aparea ca o bucata de pergament, subtire si deteriorata, acoperita de un scris marunt, cam ilizibil (si, fie vorba intre noi, cu oarece greseli de ortografie).
"draga mea,
sa stii ca, daca nu ma gasesti aici, nu e pentru ca ti-as fi fost necredincioasa. vreme de 475 de ani nu m-am clintit de la capataiul tau, multa vreme dupa ce am ramas fara compania doicii care s-a uscat pur si simplu aplecata peste vesnicul ei gherghef.
chiar taciturna, lipsita de spirit si mult prea indiferenta la farmecul meu, cum era, dupa vreo suta cincizeci de ani am inceput sa ii simt lipsa. am continuat totusi sa stau langa tine, sperand in fiecare zi ca printul fermecat o sa te trezeasca, pentru a te lua in casatorie si a prelua astfel responsabilitatea, astfel incat eu sa ma pot intoarce la balurile ielelor pana cand mi-ar fi venit randul sa veghez asupra altui vlastar princiar.
mult zgomot mi-a ajuns la urechi in toti anii astia, semn ca lumea oamenilor si-a continuat mersul dintotdeauna, cu razboaie, pace, bucurii, nenorociri, framantari, morti, nasteri, vise de marire si decaderi, dar pe mine spectacolul omenesc m-a plictisit demult, asa incat n-as putea sa iti descriu atmosfera care te va asteapta cand te trezesti. il las pe printul tau sa se ocupe de asta.
in orice caz, chiar si in termenii temporali acceptati de noi, ielele, o intarziere de 475 de ani este lipsita de politete. prin urmare, desi mi-ai fost draga si mi-ar fi placut sa imi iau la revedere de la tine personal, mi-am considerat misiunea incheiata si am depus cerere de intoarcere in lumea ielelor.
dupa calendarul omenesc, acum, cand plec, e luna lui ciresar, anul 2008. deoarece firea imi este generoasa, insa, iar natura cum nu se poate mai sensibila, am sa trec totusi odata la fiecare 50 de ani sa vad cum o mai duci.
ramai cu bine,
a ta, preacredincioasa ursitoare,
N"
"aaaaa, acum imi amintesc. tatei, care intotdeauna a fost exagerat de autoritar si s-a opus ideilor mele progresiste, nu i-a placut ideea unei uniuni prea apropiate cu poporul turcesc. offf... si ce ochi negri avea fiul califului! si zambetul sagalnic, si ce priviri imi arunca in timp ce tragea din ciubuc!
oricum, tata, cu vigilenta-i caractecteristica, a observat si m-a trimis in turnul asta blestemat, sa imi astept ursitul. dar stai un pic!... daca m-am trezit ... hmmm... unde o fi? probabil sarutarea i-a fost mai fina decat bataia aripilor de porumbel. poate are o natura atat de delicata incat nu vrea sa ma supere cu necuviinta unei aparitii neanuntate..."
printesa se uita din nou imprejur, cerceta fiecare cotlon si inlatura fiecare cuta de perdea, cu riscul sa se inabuse de atata praf si invingandu-si repulsia de a trece prin panze de paianjen cat palma de groase. nici urma de print, ba chiar, totul parea neatins de ani buni. se uita pe geam: padure cat vezi cu ochii, nu tu caleasca, bidivii, ba nici macar urma de print pedestru.
"curios.. sa nu fi venit? trebuie ca l-a retinut vreo chestiune de stat de maxima importanta. nu putea sa ma fi lasat aici 475... patru sute saptezeci si cinci??? adica eu am acum... (printesa nu prea avea inclinatie spre stiintele exacte).. patrusutenouas'... hmm - se uita din nou in oglinda - nu, hotarat, am 18 ani!"
zambi din nou, dupa care se incrunta reluand firul gandurilor "pai daca n-a venit... inseamna ca trebuie sa vina. din clipa in clipa, cred, doar a trecut ceva timp.."
aici se impune o mica paranteza. probabil ca, la o prima apreciere, v-ati dat seama ca printesa noastra, desi cum nu se poate mai delicata, virtuoasa si talentata, dadea dovada si de cea autentica natura feminina. prin urmare, nu poseda nici un fel de inclinatie spre tehnica, era complet lipsita de simtul orientarii iar abstractizarile o plictiseau si o oboseau peste masura. dar sa urmarim in continuare gandurile care treceau prin capsorul balai princiar:
"nu-mi ramane decat sa mai astept putin.. pacat ca nu am un pian, sau macar de-ar fi fost fiica doicii aici, sa imi mai povesteasca din picanteriile de la curte.. poate ar trebui sa adorm la loc, ca sa ma trezesc sub sarutarea printului.."
printesa se intinse din nou, dar somnul refuza sa apara. mai mult, deslusi niste zgomote ciudate care pareau a veni de undeva de sub panglica de matase care ii strangea talia, si identifica o senzatie nelamurita care o determina sa se ridice din nou si sa cerceteze platourile inverzite. printesei ii era foame.
(cam atat pentru acum. povestea printesei va continua intr-un post viitor).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu