intotdeauna am refuzat sa ma las convinsa de explicatii deterministe in ceea ce priveste evolutia si actiunile personale, fie ca e vorba de determinarile substantiale antice - stat - familie - destin, de determinari metafizice sau de cine stie ce obscure determinari mistice. dimpotriva, ader la ideea moderna, de factura existentialista, ca omul este liber si responsabil de propriile actiuni, nu doar din convingere cat din dorinta de a fi convinsa, preferand autodevenirea unui optimism determinist ambiguu.
despre cum inteleg ideea de libertate am mai vorbit in niste posturi mai vechi, si nu revin acum pentru ca in mare parte parerile mele au ramas aceleasi. bineinteles, se impune si aici nevoia unor nuantari si particularizari dar, in ultima instanta, in conditii de trai normale (termen vag si insuficient, stiu, dar o dezvoltare pe tema asta ar cere singura un post mai serios decat asta), suntem si ramanem liberi.
cu toate acestea, o serie de conjuncturi, evenimente contingente, farse jucate de viata sau insiruire de coincidente ma surprind si pun sub semnul intrebarii posibilitatile devenirii proprii. mi-a ramas in memorie o stire despre un accident rutier, ca urmare a neatentiei la volan. barbatul care conducea vorbea la telefon cu logodnica lui, cu care trebuia sa se casatoreasca in zilele imediat urmatoare, iar aceasta a trait accidentul de la capatul celalalt al telefonului. mi-am imaginat cat de fericiti erau cei doi, planurile pe care si le faceau, nerabdarea de a se revedea, de a se auzi, nerabdare care a fost si cauza accidentului care le-a anulat atat de brusc planurile. n-am putut sa nu ma gandesc ca viata are uneori un mod ciudat de a ne zadarnici planurile si de a ne reaminti cat de marunti suntem in fond.
nu poti sa nu te intrebi daca e pur intamplator sau e actiunea unei pronii misterioase, cu un macabru simt al umorului. Camus, spre exemplu, a trait toata viata cu teama unei morti premature, datorata tuberculozei. inca de la 20 de ani a suferit de pe urma bolii, a incercat nenumarate tratamente, intr-un final, datorita progreselor din medicina, a reusit sa invinga boala, pentru a sfarsi stupid, in unul din cele mai prolifice momente din viata, intr-un accident de masina.
evident, contingentul nu are doar implicatii negative, insa acestea sunt cele ne frapeaza si ne raman in memorie cu predilectie. suntem mai degraba tentati sa ne oprim intrebatori in fata ironicului si trecem firesc pe langa coincidentele fericite. o intalnire providentiala poate influenta tot cursul ulterior al vietii, si nu de putine ori astfel de intalniri apar chiar in momentele de singuratate si deznadejde, atunci cand sunt mai putin asteptate.
bineinteles, chiar si in fata fortuitului ne ramane liberul arbitru. cu toate acestea, revin si ma intreb cat din propria existenta este constructie proprie si cat se datoreaza neprevazutului, unei serii de intamplari mai mult sau mai putin fericite.
2 comentarii:
Unii spun că libertatea e tocmai rodul voinţei arbitrare a omului, altfel deciziile ar fi determinate de altceva: nevoi biologice, modă etc. Or, mai potrivit ar fi să întrebăm dacă alegerile noastre libere sunt şi conştiente, căci unele alegeri par să fie anterioare oricărei... alegeri. Anticipări, previziuni se pot face şi poţi spune că atenţia şoferului ar fi fost mai acută dacă nu vorbea la telefon atunci cu logodnica.
Eu cred, laolaltă cu Schopenhauer şi cu freudismul, că libertatea noastră e anterioară oricărui raţionament şi că nu putem decât ulterior desluşi ce am vrut de fapt. Asta dacă nu repetăm alegerile bune sau proaste până ce ne intră în reflex. Încercând să ne lămurim pornirile interioare avem şansa de a şti să fim liberi în cunoştinţă de cauză, altfel putând numai să ne bazăm pe "intuiţie" ca să alegem bine şi să fim satisfăcuţi de libertatea noastră închipuită.
P.S: Ca şi cu sănătatea, de libertate ne dăm seama doar când suntem pe cale să o pierdem. Când am fost la un pas de a gusta dezastrul şi apoi ne-am revenit, neuitând prin ce am trecut, cred că abia atunci am înţeles ce înseamnă un pic din libertate. Doar că trebuie să avem şi memorie... :)
eu cred ca libertatea tocmai atunci incepe - cand devine constienta, asumata. atunci abia poti scapa de sub imperiul vointei si interveni in propria evolutie. libertatea instinctiva, anterioara rationamentului, nu ne serveste la mare lucru.
Trimiteți un comentariu