joyeuses fetes

iesind pe usa, azi dimineata, in timp ce amestecam in gand mormaieli nemultumite la adresa ghetii de pe parbriz si a programului care incepe invariabil, de luni pana vineri, la 8.00 a.m., m-a lovit o revelatie: peste mai putin de o saptamana vine Craciunul! ideea a venit, a poposit vreme de cateva secunde si a plecat asa cum a venit, fara sa imi lase o impresie pregnanta.

mai tarziu, la birou, in timp ce imi administram necesarul zilnic de cofeina, incercam sa imi pun ordine in idei pentru o noua zi de luni si inregistram pe fundal vagi ritmuri de colinde la radio, m-am intrebat unde si cand am pierdut spiritul Craciunului. in locul entuziasmului sarbatoresc experimentez o stare de apatie infrigurata, cu buna-dispozitie a unui urs fortat sa isi paraseasca barlogul caldut si intunecos pentru a duce la indeplinire targete de sfarsit de an. pun la indoiala necesitatea oricarei actiuni si elimin fara urma de regret pe cele pe care nu le consider stringente, gasesc zapada mai mult rece decat alba, luminile de pe strazi nu fac decat sa-mi aminteasca cat de scurta e ziua si cat de dor mi-e de soare si, decat sa ma imbrac, mai degraba nu ies din casa.

 trecerea in revista a complexelor stari de lehamite descrise mai sus a fost si un raspuns la intrebarea despre cand si unde. pierd din spiritul sarbatorilor cate un pic, pe masura ce trece timpul si ma las antrenata, vrand-nevrand, de angrenajul socialo-consumerist pe care il confund de multe ori cu viata, printre betoanele orasului.

cand eram copil, la Dorna, zapada era infinit de alba iar gerul o facea sclipitoare si aspra, cat sa scartie sub bocanci. multele grade sub zero n-aveau darul sa ne tina in casa, desi aveam manusile si urechile inghetate bocna si numai foamea cea mai crunta ne convingea sa ne strangem de pe ulite. in fiecare an anticipam Craciunul cu cate o luna mai devreme, cu nerabdare si incantare, pentru ca asta insemna vacanta, Irozi si colindatori, sorici si cozonaci, brad impodobit in comun in Ajun si miros de cetina, partie de folie pe Obcioara, cadouri descoperite fara gres si fara exceptie cu o zi mai devreme.  

in continuare, pentru mine, Sarbatorile au farmecul lor la munte, unde nimic nu s-a schimbat de cand eram copii, si unde regasesc entuziasmul copilariei. si cum anul asta ajung la Dorna abia in ajun de Craciun, mi-am propus sa ma mobilizez, sa imi introduc fortat o doza de spirit de sarbatoare in vene si sa imi demonstrez ca pot intra in atmosfera festiva si printre blocuri si targete. revin dupa Craciun sa va povestesc daca si cat mi-a reusit.