sâmbătă, 31 martie 2012

simt deci exist

marea farsa a naturii: ne-a inzestrat cu ratiune, ne-a lasat constiinta ca sa ne putem impauna in voie, si dupa toate astea ne-a lasat la cheremul sentimentului. plesnim de mandrie parinteasca pentru cate un silogism, ne pierdem in dialectici nesfarsite si investim sinapsele cu capacitati definitorii. permiteti sa ma prezint: trestie cugetatoare, la dispozitia dumneavoastra... plecaciuni politicoase si un zambet viclean in coltul gurii.
iar pe cand ne e lumea mai draga si mai pe inteles, animalicul ne tranteste cate o emotie strivitoare si irefutabila care anuleaza fara drept de apel pretentiile noastre stoice si ne umple ridicol sau deznadejde. daca ne trece prin cap sa ne revoltam, ne da cu tifla si ne lasa sa pricepem ca rationamentele sunt o slaba consolare. s-ar parea ca echilibrul, in cele din urma, e o iluzie.

4 comentarii:

Filonous spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Filonous spunea...

Asta cu animalicul care-şi râde în pumni şi care ne ia raţiunea la... pumni e o nimica toată, o păţim frecvent. Să vezi însă cum e să te declari sceptic, iar evenimente pe care nu ţi le poţi explica fizic se petrec sub ochii tăi! E ca şi cum cineva s-ar strădui să îţi zdruncine îndoielile mai ceva decât ar încerca un conchistador columbian să facă un amerindian din Bahamas să creadă altceva... folosind parcă trucuri ieftine cu oglinzi şi zurgălăi! :))

MedeeaS spunea...

:))) chiar recent mi s-a intamplat ceva in genul. eu in continuare imi mentin pozitia sceptico-pozitivista, dar recunosc ca intamplarea cu pricina mi-a ridicat ceva semne de intrebare... zici ca intrebarile astea vin taman dupa ce ti-ai construit o frumoasa doctrina, ai inchegat-o zdravan si, pe cand o privesti asa, cu mandrie.. iaca inexplicabilul care iti rade in nas.
si ia-o frumusel de la capat, dupa alte explicatii, ca doar nu putem crede si nu cerceta..

Ady spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

contoare