marți, 25 noiembrie 2008

din nou despre blog

abia recent mi-am facut curajul sa-mi popularizez blogul in randul prietenilor prin cateva link-uri bine plasate. ca urmare, am descoperit ca lumea care intra pe bloguri are obiceiul sa si citeasca ce se scrie pe acolo, si mai mult, mai lasa si comentarii, de unde deduc ca se citeste activ. reactia care a urmat initiativei curajoase s-a situat la capatul celalalt de pod, undeva intre panica si dorinta de a da bir cu fugitii. 

primul impuls a fost sa revad rapid postarile anterioare cu scopul de a sterge tot ce e redundant sau patetic. mi-am reconsiderat impulsul din doua motive: primul (si cel mai laudabil), din orgoliul de a tine capul sus, si de a-mi asuma atat initiativa de a scrie cat si cea de a face public acest lucru. al doilea e ca daca as fi operat o selectie realista asupra posturilor pe criteriul redundantei sau al pateticului, nu as mai fi pastrat mare lucru. decizie finala: pastram blogul, cel putin momentan.

luand decizia asta am revenit asupra considerentelor initiale prin care imi justificam crearea unui blog. poate fi foarte usor explicabila dorinta de a avea un blog prin nevoia de integrare, de a fi in rand cu lumea (dupa cum bine zicea Paul facandu-i introducerea lui John). adica toata lumea respectabila, sau cu pretentii de respectabilitate, si acces la internet isi face un blog, mai mult sau mai putin reprezentativ (vezi "mi-am tras blog, hahalelelor!"). 

o explicatie alternativa ar fi nevoia de comunicare, de socializare cel putin in lumea virtuala, in conditiile in care comunicarea din lumea reala e din ce in ce mai grabita si superficiala. pana la urma suntem fiinte sociale si avem nevoia de impartasire si confirmare a ideilor, care indiferent de valoarea lor, de la genialitate pana la banalitate, de la pretiozitate exagerata pana la exprimarea cea mai comuna, nu valoreaza nici cat o ceapa degerata daca nu sunt recunoscute. reactiile starnite confirma sau infirma aceasta valoare si incurajeaza sau condamna existenta blogului. 

din multitudinea de bloggeri, un procent infim si exclusivist au recurs la aceasta varianta de exprimare pentru simplul motiv ca au ceva de spus. ceva de o importanta (reala sau inchipuita) atat de mare incat pastrarea pentru sine ar fi fost nu numai imposibila ci si reprobabila, un act de egoism. 

in imediata apropiere sunt cei care au descoperit sau creat frumosul, iar publicarea lui prin facilitatile puse la dispozitie de o pagina de internet reprezinta un act de marinimie si de revarsare a preaplinului inimii.

in fine, explicatia cea mai sincera si aproape de adevar pe care o pot gasi este ca blogul este o modalitate de seductie. fiecare din noi, fiintele umane suntem in permanenta deschisi si dornici de a fi sedusi (Liiceanu spunea ca seductia se produce pe un fond prestabilit de asteptare nelamurita) de catre fiinte carora le recunoastem superioritatea, si in acelasi timp ne dorim sa actionam ca seducatori, fie pe taramul spiritului fie pe cel al simturilor. dincolo de marinimia cu care ne impartasim ideile sau conceptia despre frumos, exista o doza de vanitate, o dorinta de a capata o influenta asupra ideilor sau simturilor celor din jur. in cazul blogurilor, incercarea de a seduce nu vizeaza neaparat o persoana anume, ci publicul larg si eterogen care ajunge sa acceseze, intentionat sau intamplator, pagina de internet.

in cazul meu, motivul initial pentru care am inceput un blog acum un an (o-la-la, cat timp scurs si ce putine lucruri spuse!) nu s-a regasit in totalitate in nici unul din cele invocate mai sus. am pornit blogul mai degraba ca pe un jurnal intim, in care sa-mi descarc gandurile din zilele gri si sa pot reveni asupra lor in zilele negre. pe acest principiu am pastrat mult timp existenta blogului numai pentru mine, intr-o anonimitate calduta si neangajanta. eventualii cititori erau complet necunoscuti si prin urmare puteam face abstractie de ei cu mare succes. ulterior, considerentele de mai sus si-au facut simtita prezenta si am decis printr-un mare act de curaj sa trimit link-ul unor persoane apropiate. 

in momentul de fata inca oscilez intre impulsul de a sterge blogul de pe suprafata internetului (sa ma avertizati daca ajung sa ma iau prea mult in serios, si blogul va cunoaste actiunea nemiloasa a tastei Delete), si dorinta de a continua a scriu cu aceeasi sinceritate cu care ma adresam mie insami (desi acum e mult mai greu, pentru ca am devenit mult mai constienta de mine insami prin cele scrise).  momentan cea de-a doua dorinta castiga. vom vedea pentru cat timp.

7 comentarii:

Dan Gheorghe spunea...

asa se mai cunosc oamenii intre ei, blogarind de zor in stanga si-n dreapta. uneori chiar ai norocul sa cunosti oameni interesant. ca in cazul de fata...

Paul spunea...

lasa domle' blogu'. ce ai cu el? l-ai vazut mai mic? cum sa stergi bunatate de blog. sa nu iti mai treaca asa ceva prin minte.
sunt cu geana pe tine. :P

Medeea-Sela spunea...

@ Dan - adevarat, blogareala are si meritul asta. multumesc de compliment :)

@ Paul - stai linistit, deocamdata blogul e in siguranta. l-am mai pasuit.

Dan Gheorghe spunea...

tinem legatura...te voi citi in continuare

Dan Gheorghe spunea...

sunt si materiale mai noi, si unele mai vechi. sunt de 16 ani in presa, asa ca acum sap si scot la lumina zilei si reportaje "milinare"

Lao spunea...

Mă simt ca la Alcoolicii Anonimi:

- Bună, eu sunt Lao și n-am mai scris pe blog de 3 zile.

- Bunăă Laaaoo! (răspund ceilalți 10 participanți)

Hai măi, cum să-l ștergi? Știi unde m-a dus cu gândul ideea ta? La o mai veche întrebare care mă chinuie de câțiva ani: oare cei care se sinucid aruncându-se de pe blocurile turn, regretă că s-au aruncat? Mă refer la secundele care se scurg între părăsirea acoperișului și impactul cu solul.

La fel și cu tine, oare nu vei regreta la nici 10 secunde după ștergere?

Eu zic să-l lași. Nu am apucat să citesc decât foarte puțin, după ce te-ai abonat la blogul meu și tot ce pot să spun e că-mi place cum scrii. Un pic cam "greu" pentru mine, cam prea profund, dar scrii bine și mai ales... corect. E o încântare să aflu că mai există oameni care știu că după virgulă se pune spațiu.

Ai em uacing iu!

Lao.

Medeea-Sela spunea...

bunaaa Laaoooo! (mi-a placut asta cu blogerii anonimi).
eu tot timpul am fost convinsa ca cei care se arunca de pe bloc regreta in secunda imediat urmatoare. si ca de asta aleg varianta asta de sinucidere, ca sa nu mai poata da inapoi in caz de razgandire (probabil in timp ce cad se gandesc "al naibii, nu puteam sa aleg somniferele? sau franghia? macar ma aveam o sansa").
cat despre blog, e decis: ramane. multumesc de aprecieri.

PS: ai em uacing iu ez uel :)


contoare