azi

o zi ciudata, suprarealista. azi timpul s-a dilatat si am trait cateva luni din viata in cateva ore. un amestec de gusturi, salciu cu dulceag, gustul fad al timpului neprieten. un amestec de stari, spaime si linisti suprapuse, epuizanta proximitate a necunoscutului. un amestec de dispozitii, perceptie acuta a fiecarei clipe si instrainare, abdicarea in fata concretului.

azi am constatat ca a venit primavara chiar daca eu am ramas cu jumatate de suflet in iarna. s-ar parea ca totusi anotimpurile curg si fara noi, si nu avem de ales decat sa le urmam. ca s-o ajung din urma mi-am inverzit privirea cu indaratnicie, mi-am lasat timpanele strapunse de ciripituri, am privit soarele drept in ochi si am palpat un mugure in intreaga-i plinatate. inainte de orele amiezii traiam primavara.

azi m-am cautat si nu m-am gasit. uluita, m-am oprit pentru prima data dupa luni de goana orizontala, am scrutat adancul si nu eram acolo. am intrebat ecoul, am dat deoparte niste umbre aruncate neglijent, chiar am atins cu varful degetelor obscuritatile opace din strafunduri.. nici urma de mine. m-am uitat nedumerita in jur.. cu usurare am constatat ca nu eram nici la suprafata (imi era frica de puterea de atractie a orizontalitatii indelungate). stiam ca in sus nu are rost sa ma caut, era evident ca nu avusesem nici o scara la indemana in ultimul timp.  am realizat intr-un tarziu ca singura cautare posibila, pentru a ma gasi, era oprirea cautarilor. dar azi linistea imi apare ca un deziderat inaccesibil. am parcurs restul zilei fara mine.

o zi apasatoare si lipsita de rezultate vizibile. si totusi azi am construit o punte.