joi, 15 ianuarie 2009

(auto)iluzionare

sau realitate? realizez din ce in ce mai mult ca notiunea de obiectivism este una falsa. bineinteles ca exista o realitate exterioara propriei persoane si reprezentari, nu fac referire aici la idealismul schopenhauerian, viata nu este doar vis, este si cat se poate de reala. insa aceasta realitate ne scapa inca de la primele incercari de surprindere si intelegere. nu mai vorbesc de incercarile ulterioare de redare a unor informatii pe baza observatiilor facute. 

neavand alt mijloc de cunoastere decat propria perceptie, neavand alta modalitate de masurare decat propria judecata, totul devine subiectiv, relativ. in aceste conditii sunt indreptatita sa pun sub semnul intrebarii propria fericire, gasesc absolut normal ca ideile de bun si frumos de care astazi ma agat cu toata forta sa se dovedeasca maine futile, iar inconsecventa de care dau dovada mi se pare singura atitudine posibila.

singura idee in care ma dovedesc consecventa este cea privind propria-mi realitate. Stiu ca sunt reala, adevarata. mai reala decat multe din persoanele pe care le vad din jur (fie-mi iertata lipsa de modestie), iar constiinta acestei realitati a venit odata cu cea a libertatii. descoperirea libertatii absolute de care dispun a fost descoperirea vietii mele, si de atunci sunt intr-o cautare neintrerupta pe un drum cu sens unic. 

libertatea implica posibilitatea de a dispune la discretie de propria persoana, inseamna o nemarginire a gandului si oportunitatea de a-mi forma propria realitate. imi permit sa experimentez emotii diverse si contradictorii, pot sa imi aduc gandirea spre o singura idee, pe care sa o imbratisez cu toata convingerea, pentru ca sa o abandonez maine. pot sa imi canalizez toate sentimentele spre o singura cauza, pierduta din start, doar de dragul simtirii (intotdeauna am iubit iubirea in sine, poate tocmai pentru caracterul absolut pe care i-l atribui). 

pentru mine, libertatea inseamna sa ma las in voia pornirilor autodistructive pentru a lasa loc constructiilor viitoare. inseamna lasarea in urma a unui loc de observatie caldut si indelung pregatit, pentru tatonarea unuia nou, in coltul opus. inseamna nu depasirea, cat anularea tuturor limitelor. in gandire si sentimente limitele sunt inexistente. pasii pe drumul meu mi-i duc cu convingere si pasiune, cu voluptate chiar, iar intensitatea cu care imi traiesc cautarile imi dau masura propriei realitati.

stiind toate lucrurile astea, pot decide ca sunt un om fericit (Kirilov al lui Dostoievski spunea ca omul este nefericit numai pentru ca nu stie ca este fericit. imediat cum relizeaza, in secunda imediat urmatoare, devine fericit iar totul este bine). 

daca nu ma consider fericita, inseamna ca de fapt nu vreau sa fiu, ca starea de fericire nu e cea care ma multumeste, si ca am nevoie de clipele mizerabile la fel de mult ca si de cele extatice.  de fapt, traiesc cu aceeasi voluptate caderile, momentele in care sunt jalnica (imi place chiar sa imi plang de mila uneori), precum si cele in care ma surprind zambind de una singura pentru ca nu mai pot tine atata fericire pentru mine. 

nu pot sa caut nici fericirea, nici suferinta absoluta. pentru mine, renuntarea la una din cele doua inseamna renuntarea la viata traita (poate de aceea Kirilov a ales sa se sinucida).  nu incerc sa vad capatul drumului, imi opresc privirea cat mai mult posibil la fiecare pas.



2 comentarii:

UN OM spunea...

ce este comun tuturor filosofilor privind fericirea este ca aceasta reprezinta un ideal urmarit, fara absolut nici o exceptie, de fiecare persoana in parte, fie începând cu cel mai înversunat pesimist pâna la optimistul cel mai pur, fie începând cu omul cel mai simplu pâna la cel mai învatat dintre filosofi. si eu am cautat fericiream a fost sub nasul meu, am gasit-o si am vazut-o atunci cand am fost pregatit sa o vad

Medeea-Sela spunea...

este un ideal urmarit, dar odata atins fie isi pierde semnificatia (ca orice ideal), fie e pur si simplu prea greu de suportat.
fericirea e o stare greu de suportat pe termen lung. de fapt, starea de fericire e atemporala, si prin asta devine insuportabila. cand esti fericit timpul inceteaza sa mai existe. nefericirea e mult mai terestra si familiara.

tu esti norocos, pentru ca ai reusit sa fii pregatit pentru fericire.


contoare