ieri Petra a parasit-o pe Petra.. care a acceptat despartirea fara prea multe proteste. o intrevazuse si ea, intelesese ca e inevitabila, doar o chestiune de timp.. de ceva timp nu se mai puteau privi in ochi, nu se mai placeau, se sufocau reciproc si isi gaseau doar defecte. cu toate astea, vocea calma, matura si categorica i-a zgariat sufletul si i-a inabusit revolta:
- nu mai putem asa, Petra, nu te mai inteleg. esti oscilanta, visatoare si iresponsabila, te infierbanti prea usor si ma provoci spre actiuni deloc rezonabile. nu ma mai asculti, nu imi mai accepti autoritatea, si stii foarte bine ca tu singura nu ajungi nicaieri. ma obosesti teribil, si nu mai am timp de mine. macar daca din goana comuna as gasi surse pentru propria-mi dezvoltare, cred ca ti-as putea ierta nelinistea. dar sfarsitul zilei te gaseste pe tine la fel de nelinistita iar pe mine sfarsita de puteri.. inca o zi neproductiva.
- dar.. eu sunt libera.. nu pot trai altfel.. uita-te la mine, ma sufoc, deja am inceput sa ma invinetesc de la discutia asta.
o spranceana ridicata (Petra a sesizat o nuanta de cruzime ironica, dar zilele astea s-a dovedit excesiv de susceptibila, posibil sa fi fost doar o parere):
- te-am lasat o perioada, pentru ca recunosc ca am o slabiciune pentru tine, dar trebuie sa inveti sa respecti niste limite. pana si tu trebuie sa recunosti ca m-am dovedit destul de permisiva. dar... nu imi dai de ales, trebuie sa uit de tine o perioada, sa ma regasesc, sa imi pun ordine in ganduri. stii ca e doar temporar, ca o sa ne revedem pentru ca nu putem trai una fara alta.... bla, bla......
pentru Petra totul devine cetos, se scufunda din ce in ce sub greutatea clipei... ea n-a trait niciodata in trecut sau viitor, parasirea actuala o ucide...previziunile de orice fel nu sunt specialitatea ei, prea tin de rational ca sa se poata dovedi incurajatoare.
3 comentarii:
nu s-a incumetat nimeni sa comenteze postul. Muhahahaha.
doar o constatare. nu ca as avea eu curajul sa comentez postul
Eh, nu ştiu oamenii ce sensibilităţi stârnesc dacă se-apucă să comenteze o postare atât de personală. Despărţirea Petrei de Petra mi-a amintit de o fată pe care am părăsit-o şi mă gândeam că aceleaşi argumente i-am adus şi eu (nevoia de regăsire, de siguranţă şi re-personalizare etc).
P.S: Totuşi, eu ţin la îndemnurile raţiunii, de aceea constatarea din final a Petrei m-a nedumerit. Raţiunea descurajează pe cineva?
eh, uite ca postul meu necomentabil a primit totusi doua comentarii... never say never. de fapt nici nu era un post care sa ceara un feed-back, era mai mult o confesiune, o capitulare deschisa, o recunoastere publica a infrangerii si oarecum o justificare pentru starea dezolanta din ultima vreme si a posturilor pe masura (nu mai scriu pana n-oi fi in stare de un post mai vesel).
Filonous, despartirile cele mai dureroase vin cu cele mai rezonabile justificari. cine e descurajat de ratiune zici? copilul, rebelul, fiinta pasionala care savureaza clipa, fiinta idealista si sentimentala cu capul in nori si sufletul plin de vise.
da' fiinta asta poate nici nu trebuie prea mult incurajata.. prea se desprinde usor de realitate
Trimiteți un comentariu