vineri, 15 mai 2009

eterna superficialitate a fiintei umane

citeam pe blogul studentilor de la Facultatea de Filosofie din Iasi - http://filosofiatis.blogspot.com/2009/05/prea-rebel-prin-cauze.html, despre necesitatea si bunul simt de a acumula un nivel de cunostinte suficient pentru a ne putea forma un sistem de opinii coerent si constant, care sa poate fi sustinut prin argumente viabile, inainte de a ne apuca sa impartasim din bogatia acumulata. articolul se referea in special la statutul de filosof, si este cunoscut ca pentru un atare statut expectantele se ridica la inaltimi platoniene, insa concluzia poate fi extrapolata si in celelalte domenii ale cunoasterii si frumosului.

o simpla privire aruncata spre cantitatea imensa de maculatura din librarii ma face sa cred ca putina lume a ajuns la aceeasi concluzie cu stundentii Dlui. Gherghel. insa scrutarea limitelor personale si constiinta propriei superficialitati ma determina sa adopt o atitudine mult mai intelegatoare fata de semenii care si-au facut opiniile publice pe calea tiparului, sa le admir daruirea si sa le acord meritul curajului.

drumul cunoasterii se intrevede lung, nesfarsit chiar, uneori batatorit ,alteori se pierde in hatisuri si ridica obstacole aparent insurmontabile, dar ce e mai important, e cu sens unic. odata pus piciorul cu nadejde in colb, nu mai apare cale de intors, iar pe masura ce inaintezi drumul se deschide din ce in ce, iar orizontul se largeste necontenit. curiozitatea intiala se transforma in sete adanca, pasii devin mai siguri, mai rapizi, mai grabiti sub contiinta limitarii temporale, ochiul cauta carari latularnice, orizonturi noi. spritul, pe masura inaintarii, trece prin stari contradictorii : devine din ce in ce mai constient de propria-i nimicnicie, insa imbratiseaza cu incantare speranta fiecarui nou pas, intr-un optimism cultivat.

asa se face ca, dupa o anumita distanta, pornirea de a impartasi din impresiile de calatorie este temperata de intrebari legitime despre oportunitatea acestor impartasiri: nu cumva obstacolul in fata caruia am sovait zile lungi si pentru depasirea caruia mi-am incordat toate fortele e de fapt unul nedemn de luat in seama, pe langa care semenii mai grabiti trec fluierand? nu cumva descoperirile de pana acum, care mie azi imi par esentiale, isi vor dovedi maine futilitatea? sau oare solutia indelung cautata fusese gasita de alt calator mai abil, iar descoperirea mea nu e decat un jalnic plagiat?

cred ca nu putini depun armele raspunzand unor atare intrebari. este insa ceea ce ii face pe cei care nu le depun mai demni de luat in seama. insa asta nu inseamna ca avantul si degajarea scrierilor tinere ar trebui sa beneficieze de mai putina bunavointa. ele pastreaza o prospetime de idei, un spirit ludic, o indrazneala nicicand regasite mai tarziu.

2 comentarii:

Filonous spunea...

Am văzut scrieri mediocre ideatic şi stilistic ale multor tineri care s-au grăbit să publice tot ce dejectau. Diferenţa o făcea determinarea lor de a avea portofoliu. Cred că e nevoie de câţiva ani pentru decantarea unor constatări proprii, verificate şi răsverificate pentru a publica o scriere bună. Iar asta devine sinonim cu îmbătrânirea.

Sincer, prefer un blog bun decât un volum de poezii prost scrise...

Medeea-Sela spunea...

da... e o mare diferenta intre cei care scriu pentru volum si cei care simt ca ar avea ceva de spus insa nu au inca toate mijloacele sa o faca.
cei din a doua categorie sunt cei care trebuie incurajati.si blogul e o varianta, insa la noi inca e abia la inceput.


contoare