am zile cand cuvintele mi-s straine.
ca si cand m-as trezi dimineata intr-un oras nou, printre mii de oameni straini. de cu seara ma asez in patul meu, adorm cu imaginea confortabila a propriei case, iar dimineata, cand ies, ma lovesc de o imagine complet necunoscuta. alti copaci, alti oameni, alt cer, alti caini. si incerc precipitata sa gasesc un punct de reper, un colt de strada sau un numar de casa familiar, dar orasul nou ramane ermetic si se refuza oricarei familiaritati. sovai si incerc sa imi dau seama daca inca visez, sau daca realitatea pe care o stiam eu de fapt era un vis, iar asta noua e cea in care trebuie sa ma incred.
sau, ca si cand nu mi-as recunoaste imaginea din oglinda. ma uit cu atentie, reflectia se uita la fel de concentrat. ma intorc, intind o mana, ies pe jumatate din cadru, iar ea imi imita fiecare miscare. si cu toate astea, nu recunosc trasaturile, cu cat imi incordez privirea cu atat ea, cea care ma priveste din oglinda, imi pare mai straina. pana la punctul in care incep sa fiu jenata de propria-mi insistenta. nu se cade sa tintuiesti asa, cu privirea, persoanele necunoscute.
in astfel de zile cuvintele, prieteni vechi si pasnici, se transforma si se intorc impotriva mea. ideile refuza cu indaratnicie lumina, iar cand capata o forma ies intoarse, contorsionate, surprinzatoare. dau inapoi speriata in fata necunoscutului si tatonez cateva clisee. inutil. goale de continut, ele se sparg neputincioase in contact cu aerul tare. sunetul sec imi persista sacaitor in timpane.
pierderea reperelor ma descumpaneste. cel mai sanatos ar fi sa renunt, insa perspectiva muteniei este nemultumitoare. asa incat ma aventurez intr-o semiotica incerta, sperand ca pe parcurs sa gasesc acel numar de casa sau colt de strada, punctul fix dupa care sa imi reconturez harta. cu cat incerc mai multe reprezentari cu atat ma afund mai mult. si imi devine evident ca ar trebui sa ma opresc pentru a cere ajutor, dar sensurile insidioase ma atrag ca un viciu. prin urmare insist, reiau, ma aplec si mai adanc asupra ideii de pornire, incerc sa o largesc, sa o explorez, dar de fiecare data ma regasesc in acelasi punct.
o astfel de zi e o zbatere absurda, obositoare si stearpa, deznadajduita. spre miezul noptii ma opresc, din resemnare. si abia renuntarea imi ofera imaginea de ansamblu, si dintr-o data cuvintele imi redevin prietene iar totul pare simplu ca lumina zilei. macar de mi-ar fi invatatura de minte..
4 comentarii:
esti nebuuuunaaaa, esti nebuuuunaaaa, esti nebuuuunaaaa!!!
hahahaha. inca n-am povestit nimic din ce discut cu prietenii imaginari. mai pastrez si pentru alte posturi.
monolog absurd.....
da as putea zice cu tarie ca in acest "monolog absurd" ma regasec si eu.si nu prea il inteleg pe colegul care zicea ceva de nebunie?! de ce crede ca aceste cuvinte nu ar fi normale? oare nu i sa intimplat sa aiba atitea persoane in jur dar totusi sa fie atit de singur? sa simta cum cei din preajma vorbesc o limba diferita de cea pe care o vorbeste el.. si faci atitea sacrificii sa fii si tu ca ei, sa intelegi macar putin din ceea ce zic si totusi nu reusesti?! sa vrei sa iti gasesti echilibrul sau cel putin macar un punct de reper de care sa te agati si totusi sa nu poti? esti singur, tu si universul tau, singurul care asculta cuvintele nerostite,si sufletul care geme de atita singuratate .... si totusi aceasta singuratate iti face atit de bn!! de ce as sta linga niste oameni care nu ma inteleg, care nu stiu sa accepte ceea ce este, sa traiesc intr-un univers in care tota lumea se grabeste si nici macar ei nu stiu unde vor sa ajunga, undeva unde prostia si placerile sunt cele mai importante?! ginditi-va mai intii la sufletul vostru care cere disperat ajutor si care vrea un refugiu, care sa saturat de atita zgomot,care a obosit....
Anonimule, multumesc pentru comentariul aprobator, desi postul meu nu vine din singuratate si nici nu incerc sa fug de oameni doar pentru ca am zile in care nu ma fac inteleasa.
de fapt mi-s dragi oamenii si compania lor, iar neintelegerile din conversatii imi provoaca uimirea si curiozitate, dar nu ma indeparteaza de ei.
da-mi un indiciu despre identitatea ta. m-ai facut curioasa.
Trimiteți un comentariu