miercuri, 11 februarie 2009

generatia messenger (sau cum iti dai seama ca imbatranesti)

Canibal zicea ca romantismul a murit (fie-i tarana usoara!) si pentru prima data in viata bloggeristica, nu gasesc argumente sa-l contrazic. Nu numai ca a murit romantismul, dar si bunul simt da semne de agonie, cand e vorba de infiripat relatii amoroase intre domnisori si domnisoare,  aprigi utilizatori de tastaturi dar cu talentul oratoric al unor surdo-muti (de fapt le fac bietilor surdo-muti o nedreptate. ei detin un vocabular destul de amplu, dar au dificultati in exprimare, pe cand domnisorii nostri au toate dotarile tehnice pentru exprimare, dar au probleme in formularea pe cale orala a cuvintelor cu tz, sh, q, dc, k, poop, love u, etc).

Si ca sa vedeti ca nu acreala batranetii ma determina sa ponegresc tinerele sperante ale patriei, am doua intamplari recente de povestit care sa-mi sustinta teoria:
1. Intr-o seara, intr-un club, dupa baut, dansat, destrabalat, baut din nou, iau decizia mareata de a ma retrage pentru reculegere in singurul loc unde puteam fi singura, respectiv toaleta. Buunnn, cum stam eu asa prinsa in cugetari metafizice, aud voci masculine de partea cealalta a zidului (clubul meu fiind semi-bomba, zidul dintre buda barbatilor si cea pentru ladies era mai mult de forma, iar izolarea fonica nula):
-  Bah, ce-as f...-o pe aia blonda?
-  Care ma?
-  Aia blonda de m-am dus la ea la masa;
-  Da' o cunosti ma?
-  Nu, m-am dus cu tupeu;
-  Si ai vorbit cu ea, pune botu'?
- Nu ma, da' i-am pus mana la p...a.

WTF????? sa cad de la inaltimea cugetarilor metafizice si alta nu... adica inteleg eu ca in secolul vitezei si al tehnologiei trebuie sa fii rapid si eficace si sa nu te incurci in detalii, dar chiar asa? Nici tu "buna seara frumoasa domnita, pot sa va aflu numele?", nici macar "buna papusa, bei cu baiatu' un lichior de cirese?", nimic? Bineinteles ca se trezeste curiozitatea perversa din sinea mea, si ma decid sa-i urmaresc pe Don Juani, mai mult ca sa vad obiectul adoratiei tanarului. Curiozitatea nu-mi fu dezamagita: o blonda sclipicioasa, bine machiata si tapata, cu colanti negri, cizme cu toc cui si topic leopard, care probabil tocmai isi postase poze cu noua garderoba pe hi5, in caz ca nu iese agatamentul in club. Pai in cazul asta inteleg, frumoasa domnita! De ce sa-si bata capul Don Juan cu texte, ca probabil oricum n-ar ajunge la creierasul dumitale inca ametit dupa decizia dificila de a asorta cizmele cu toc cui la poseta roz.

2 - Am obiceiul sa ies sa alerg prin parc daca e vreme buna, ma ajuta sa-mi mai ridic nivelul endorfinelor si sa mentin sistemul in stare de functionare. De obicei alerg cu sapca pe ochi si castile pe urechi, deci nu prea sunt atenta ce se intampla in jur. In una din serile astea, cand depuneam toata convingerea in numararea turelor de parc, imi rasare in fata ochilor un pusti la vreo 16-17 ani, pus pe fapte mari. De data asta, baiatul avea replica pregatita:
- Gagica, nu trebuie sa alergi la cat de bine arati, esti slaba destul! 
Sub efectul surprizei de a-mi fi oprita brusc numaratoarea, inca nu ma lamurisem daca e cazul sa ma enervez pentru nesimtire sau sa-i multumesc de compliment, cand urmeaza continuarea replicii:
- Pot sa alerg si eu cu tine, si dupa aia sa mergem la un suc? 
Trebuie sa recunosc ca expresia perplexa pe care am afisat-o a avut darul sa-l incurajeze, pentru ca arata orice numai inteligenta nu. Intreb, cu intentii pasnice de descurajare:
- auzi, cati ani crezi tu ca am?
- 17, maxim (pfuaaaiiiii, aici orgoliul meu se umflase peste dimensiunile parcului, asa ca eram dispusa sa-i iert mitocania);
- hmm, mai adauga vreo 10 si esti pe aproape.
Ei bine, daca pustiul a reusit sa ma surprinda, eu n-am avut acelasi efect asupra lui. omul si-a pastrat hotararea:
- nu-i nimic, imi plac si gagicile mai in varsta. Deci ce zici, mergem la un suc?
Eiiiiiiii, aici a fost cazul sa-mi revin din perplexitate si sa-mi adun orgoliul pe o singura alee. Asa ca m-am razbunat cum am stiut mai bine :) i-am acordat domnisorului onoarea sa alerge cu mine trei ture de parc, de se inrosise pana-n varful urechilor si statea sa plesneasca cand am terminat. de la sine inteles ca-i cam pierise cheful de suc (si probabil ca agatatul de gagici care alearga in parc a fost sters in seara aia de pe lista).

Am stat dupa aia si m-am gandit, asa ca in prag de Valentine's day: sunt de moda veche daca inca mai cred in romantism? sunt absurd de idealista daca imi imaginez ca barbatii pot sa spuna vorbe frumoase sau sa isi arate sentimentele fara sa se teama ca isi pierd prestigiul de macho? este spiritul gregar de vina pentru invazia de pitipoance care nu pretind nici macar sa li se stie numele? si tot gandind asa mi-am dat seama ca imbatranesc...

9 comentarii:

Filonous spunea...

Domnule, eu sunt uimit să constat că femeile, oricât de ulte griji au pe cap, tot îşi fac timp să iubească...

Medeea-Sela spunea...

vezi, asta e frumos la iubire, nu trebuie sa iti faci foarte mult timp pentru ea. daca iubesc, iubesc tot timpul, si cand sunt la serviciu, si acasa, si in trafic, si cand sunt departe, si cand sunt langa iubitul meu. e o stare paralela cu viata cotidiana, care iti umple existenta.

steliadis spunea...

esti o figura. m-ai facut sa rad intr-o dimineata atat de posomorata. oricum nu cred ca toti sunt asa. eu am 2 veri care sunt la varsta pubertatii. unul deseneaza tricouri (este un adevarat talent) si unul iubeste la nebunie chitara electronica. ce au in comun, in afara ca amandoi imi sunt veri? un bun simt cultivat in cei 7 ani de acasa fantastic, si ar mai fi ceva... sunt extrem de romantici. asadar depinde in ce imprejurari nimeresti. mieimi place sa cred ca romantismul nu a murit... si mai mult ca este ca-n poveste - tinerete fara batranete si viata fara de moarte

Canibal spunea...

chitara electrica steliadis ...ELECTRICA...

Medeea-Sela spunea...

@steliadis: e incurajator comentariul tau. da, n-ar trebui sa generalizez, probabil sunt o multime de adolescenti sensibili si romantici, dar cred ca aia sunt mai putin vizibili decat ceilalti, messengeristii. oricum, ma bucur ca mai sunt si altii care cred in romantism :)

@canibal: prea te iei de detalii...

Lao spunea...

Hai ca n-am mai comentat de mult la tine pe blog.

Din pacate, acum nu multa vreme, am avut de-a face cu o cunostinta de-a mea, nu dau mai multe detalii pt ca mi-e rusine, care spre surprinderea mea, habar n-avea sa se exprime. Nici macar in scris. Daca exprimatul verbal precar, sa zic asa, il puneam pe seama varstei si a lipsei experientei si a cartilor citite, la cel scris nu prea ma mai asteptam. Sau cel putin nu ma asteptam sa fie atat de... lipsit de consistenta, de esenta. Din pacate, nu cred ca pot face ceva in mod direct, pt a schimba starea asta.

Referitor la puctul doi: omu (i)e dator sa-ncerce, nu? "Incercarea moarte n-are", nu? Stii la ce m-a dus cu gandul povestirea ta cu abordatul in parc? De unde stii ca nu-l flituiai chiar si pe cel care te aborda intr-un mod mai... clasic, mai romantic? Intreb asta pt ca in fata calculatorului, neluati prin surprindere, spunem ca suntem romantici incurabili, ca am accepta o invitatie la o prajitura in fata uneia la discoteca sau mai stiu eu ce altfel de abordari "clasice". Pe cand in fata faptului implinit, prima reactie e cea de respingere.

Canibal spunea...

Little details makes the difference

Canibal spunea...

*make

Medeea-Sela spunea...

@Lao - m-ai prins :P probabil ca tot la plimbare l-as fi trimis, dar intr-un mod mai elegant. ceea ce m-a mirat de fapt n-a fost ca a incercat, chiar a de admirat ca a avut curaj sa incerce, dar m-a mirat modul grosolan in care a facut-o. si evident, se astepta ca metoda lui sa fie incununata de succes...


contoare