in general sunt o persoana optimista (nu va luati dupa postarile mai sumbre de pe blog, se intampla sa ma simt mai inspirata cand am gandurile albastre). ei bine, in cea mai mare parte a timpului sunt vesela, vad partea plina a paharului si zambetele din jurul meu, apreciez din plin toate darurile pe care mi le-a harazit soarta/natura/Dumnezeu sau eu insami.
imi dau seama ca pot fi fericita sau nefericita pe baza acelorasi considerente, asa ca e preferabil sa aleg fericirea. singura problema e ca uneori am zile (saptamani) cand uit cat de norocoasa sunt.
exemplu: azi, 03 februarie 2009, zi de marti, trei ceasuri rele (in cazul meu opt). am inceput ziua promitator, cu o serie de "de ce"-uri. de ce sa ma dau jos din pat? de ce sa ma spal pe dinti? de ce sa ma imbrac (raspunsul la asta a venit destul de repede)? de ce sa ma duc la serviciu? de ce sa spun ca fac bine daca de fapt ma scufund? de ce sa fac conversatie daca mi-e limba inclestata? de ce nu sunt mai buna/desteapta/frumoasa/slaba/iubita/bogata? de ce port ochelari? de ce salariul nu intra de 4 ori pe luna? de ce nu-i inca martie afara? de ce teza aia nu se scrie singura? de ce 100 g de ciocolata inseamna 1 kg in plus? de ce traiesc in Romania? de ce amandoua surorile mi-s in Bucuresti si mi-e dor de ele de mor? etc, etc... (mai pot, da' ati prins ideea).
adunarea de ce-urilor de mai sus a luat cam jumate de zi (treaba serioasa, necesita concentrare). partea buna e ca dupa atatea intrebari n-am avut alta varianta decat sa incep sa raspund. si pe masura ce raspundeam venea si optimismul, si realizam ca albastru nu e culoarea mea.
asadar, dupa ce m-am dat jos din pat pentru simplul motiv ca oasele din dotare nu-l mai suportau, si dupa ce m-am spalat pe dinti pentru ca singura nu ma mai suportam, dupa ce mi-am irosit energia pe jumate de zi cu intrebari prostesti, am inceput sa vad si raspunsurile:
- pai merg la serviciu in primul rand pentru ca-l am (mai ales pe perioada de criza economica asta e un mega-motiv), in al doilea rand pentru ca in proportie de 90% imi place ce fac, si mai ales, pentru ca astia ma platesc ca sa vin la seriviciu :)
- spun ca fac bine pentru ca 1 - corespunde in cea mai mare parte cu realitatea (de fapt fac chiar grozav, fabulos, mirific, da' ma rezum sa spun ca fac bine), 2 - chiar daca nu fac chiar bine cand sunt intrebata, un raspuns optimist deja ma ajuta sa fiu mai bine si in plus, nimanui nu-i plac fetele posomorate;
- fac conversatie pentru ca majoritatea oamenilor cu care intru in contact ma imbogatesc sufleteste. sunt oameni care au darul sa ma binedispuna, sau sa imi aduca un plus de intelepciune, sa ma induioseze, sa ma uimeasca, sa ma contrarieze. conversatia e singura cale de acces , asa ca merita un pic de efort de desclestare a dintilor. daca mai adaug si un zambet, e perfect;
- pai nu sunt Maica Tereza dar am un suflet imens, nu sunt geniala da' reusesc sa gandesc coerent, sunt suficienti barbati care ma considera atragatoare (pana la urma e un criteriu, noi femeile suntem prea exigente fata de noi insene), am ceva mai putin de 100 de kile, nu ma cheama Hilton da' am tot ce-mi trebuie ca sa nu duc grija zilei de maine;
- port ochelari pentru ca sunt mioapa (dohhhh) si tre' sa vad pe unde merg;
- poate sa intre salariul in fiecare zi, tot mana larga raman si tot fara bani as fi mereu; in plus, nimic nu e mai frumos decat sa faci un cadou unei persoane dragi, asa ca salariul de doua ori pe luna e mai mult decat binevenit;
- nu-i martie pentru ca e februarie (dohh din nou);
- teza nu se scrie singura pentru ca vrea sa-mi dea ocazia sa-mi demonstrez capacitatile si sa contrazic intrebarile cretine de mai sus ca necaracteristice (cine sa ma mai laude, daca eu nu?);
- aia cu ciocolata e unul din marile mistere ale lumii si deocamdata n-am raspuns :P
- traiesc in Romania pentru ca aici m-am nascut si aici am ales sa raman. cel putin am privilegiul sa aleg, puteam (si inca mai pot) sa emigrez daca vreau musai. insa sunt norocoasa ca nu m-am nascut in Yemen, de exemplu, sa fiu nevoita sa port abaye si sa fiu maritata cu un bosorog betiv de la 10 ani, sa nu am acces nici la educatie si nici o posibilitate de scapare. prin comparatie, Romania pare raiul pe pamant :)
- surorile tot in Bucuresti raman. dar am norocul sa am doua surori fantastice, care mi-s dragi de mor, care ma inteleg indiferent ce fac si cu care pot sa vorbesc de doua ori pe an si tot aproape le simt.
Eiiiiii, altfel se vad lucrurile dupa ce dai si raspunsuri la intrebari. iar raspunsurile tot de la mine trebuie sa vina. am simtit nevoia sa le pun pe hartie ca sa ajung la ele in alte zile noroase, pentru ca e clar ca n-o sa le tin minte tot timpul.
Asadar: la vie est rose! ce sont seulement les nuances qui diffèrent d’une jour à l’autre :)
11 comentarii:
Te exprimi frumos, cladesti cuvintele in jurul tau, stralucesc... in astfel de momente in care ai fost azi sa sti ca nu esti singura. Am multe intrebari in mintea mea, dar cuvintele imi atarna pe limba si sunt neobosite, sunt in zadar uneori. Ma bucur ca vezi partea buna a lucrurilor, eu inca nu am invatat sa privesc asa...
Hai ca n-am mai scris de mult pe blogul tău. Asta și pentru că ce ai scris penultima oară era prea "greu" pentru mine, cred. Articolul ăsta e un pic mai omenesc, mai din topor, parcă ar fi un vag răspuns la "criza" mea de săptămâna trecută, cauzată de cele 2 beri pe care le-am băut prea repede:
http://laomayer.blogspot.com/2009/01/ce-pana-mea-fac-cu-viata-mea.html
PArtea nasoală e că eu am găsit parțial răspunsurile, pe când tu le-ai găsit în 2 pași și 3 miscări.
Încet încet, prin răspunsurile pe care le-am primit pe blog și nu numai, am găsit oareșce răspunsuri și la "problemele mele".
Improtant e să conștientizăm, atât tu cât și eu, că "peștele de la cap se-mpute". Cât timp nu ni se strică ăl de sus, e bine. Să sperăm că nu va fi curând.
Lao.
Chestia cu salariul şi cu teza mă macină şi pe mine. Norocul e că fac 101% munca ce îmi place. Totuşi, dincolo de toate, iubirea e cea care poate da sens lucrurilor când nimic nu mai are sens...
@Kalliope - multumesc pentru aprecieri, mai ales ca vin intr-o zi in care e greu sa gasesc stralucire in jurul meu.
am descoperit ca optimismul se invata, doar ca nu tot timpul e usor, iar pesimismul e mai la indemana (psihologic cred ca preferam sa ne asteptam la ce-i mai rau, ca sa evitam dezamagirile). de cele mai multe ori raspunsurile la intrebari se afla in noi sau in imediata apropiere , trebuie doar un efort de vointa pentru a le vedea.
@Lao - long time no see :) am citit postul tau provocat de criza existentiala, dar aveai deja o serie de raspunsuri de la persoane apropiate, mult mai la curent cu conditiile concrete ale crizei, asa ca am renuntat de la incurajari in necunostinta de cauza.
n-am gasit imediat toate raspunsurile (de fapt nici n-am pus intrebarile cele mai sensibile), dar e incurajator sa raspund la intrebarile cele mai simple, imi da senzatia de progres si imi ridica moralul.
oricum, incet incet am incredere ca si tu si eu o sa gasim raspunsuri, dar or sa apara si noi intrebari.
sa ma avertizezi daca gasesti unele din posturile mele prea pretioase. eu incerc doar sa fiu sincera, dar e posibil sa ma leg uneori prea mult de forma si prea putin de continut.
@Filonous - hehe... cu salariul nu prea ai ce face. cu teza cum stai? ai mare dreptatea cu iubirea, dar in momentul de fata asta e un subiect pe care incerc sa-l evit, si sa gasesc motive de optimism in alte domenii :)
Daca ai avea posibilitatea sa schimbi un singur lucru la existenta ta actuala...care-ar fi acela?
:)
hmmm, grea intrebare.. nu m-am grabit sa raspund, desi la un prim impuls as fi gasit cateva variante de raspuns (de ex sa castig la loto :)).
sincer, gandindu-ma mai bine, oricat de stupid ar suna, nu cred ca exista un singur lucru pe care sa-l schimb in existenta mea in momentul de fata. bineinteles, pe viitor am in vedere o serie de schimbari, unele chiar cu impact destul de mare, dar in acest moment existenta mea presupune un cumul de aspecte interdependente, care per ansamblu ma multumesc, si nu cred ca as putea sa actionez individual asupra unuia dintre ei.
Examenele şi referatele le-am dat, dar m-am legat la cap cu o teză despre semiotica lui Peirce şi mi-am dat seama pe parcurs că mă plictiseşte al naibii subiectul. Asta pentru că am un talent special în a-mi alege lucruri complicate în viaţă, ca şi în iubire... :))
ei bine, ne scaldam cam in aceleasi ape :) cu teza tot acolo sunt si eu, doar ca a mea e pe economie. iar in privinta complicarii vietii atunci cand nu e cazul... pot sa tin prelegeri pe tema asta (daca era sa-mi dau doctoratul pe asa ceva terminam 3 teze de atunci)
Păi... de când a venit criza asta peste noi, orice propoziţie din economie e îndoielnică. Eu aş scrie o teză despre doctoranzii în criză :))
lacrimile sufletului sunt mereu prezente, ca si o boala... dar cu un servetel umed si plin de pasiune, poti sterge repede si sa uiti
ai o provocare pe blogul meu
Trimiteți un comentariu